Ce este psihanaliza, forma de terapie la care a apelat Majda Aboulumosha: „Încercam să mă reconectez” / Exclusiv

.

Majda Aboulumosha a apelat la psihanaliză într-o etapă a vieții în care avea nevoie de răspunsuri. Cu toate că provine dintr-o familie destrămată, actrița în vârstă de 36 de ani și-a găsit puterea de a merge mai departe și este un exemplu de reziliență și optimism pentru toți oamenii din jurul ei.

Ce este psihanaliza, forma de terapie la care a apelat Majda Aboulumosha

Majda Aboulumosha a întâmpinat mai multe provocări de-a lungul vieții. În ciuda lor, și-a păstrat zâmbetul pe buze și ne-a mărturisit că rareori se simte deconectată de sine.

„Sunt puține, dar ți le recunosc. Oamenii din jurul meu se întreabă tot timpul de unde am atâta energie și eu le spun: «Cred că de la voi». Pentru că eu mă bucur de oameni în general. Mai am și momente când nu mai pot, pentru că sunt de dimineață până seara în picioare. Acasă mă reconectez, cu familia. Ei sunt sprijinul meu numărul unu când e vorba de zâmbet și reconectare”, a spus Majda Aboulumosha, pentru Unica.ro.

Citește și: „Era o prăpastie între mine și ai mei”. Amna povestește cum s-a schimbat relația cu părinții ei după ce a devenit mamă / Exclusiv

A fost părăsită de tatăl biologic la 1 an

La doar 1 an, vedeta de la „Vorbește Lumea” a fost părăsită de tatăl biologic de origine libaneză. Bărbatul s-a mutat înapoi în Libia, unde și-a întemeiat o altă familie. Majda a rămas în țară cu mama ei, de origine română, și a fost adoptată soțul acesteia, Ayhan. De aceea, actrița consideră că are doi tați, unul biologic și unul cu adevărat implicat în creșterea ei.

Majda și tatăl ei biologic s-au cunoscut când actrița avea 25 de ani, la inițiativa ei. Singura dorință a prezentatoarei TV a fost ca tatăl biologic să rămână în viața ei, lucru care s-a întâmplat o vreme. După un timp însă, acesta a început să nu-i mai răspundă la mesaje. Când în sfârșit i-a răspuns, Majda a spus că tatăl ei era „altfel”. Acela a fost și singurul moment care consideră că a marcat-o.

Citește și: Amna, mesaj pentru toate femeile: „Vreau să țină capul sus și, acolo unde nu sunt respectate, să închidă telefonul” / Exclusiv

„Am avut o etapă puțin mai necunoscută mie”

În trecut, pentru a-și răspunde la mai multe întrebări, Majda a apelat la psihanaliză, o formă de psihoterapie bazată pe înțelegerea proceselor mentale inconștiente care determină gândurile, acțiunile și sentimentele unei persoane.

„Am fost la psihanalist când am avut o etapă puțin mai necunoscută mie, să spun, și încercam să mă reconectez. Și este bine să apelezi ori de câte ori simți nevoia și ori de câte ori simți că nu știi ce este cu tine. Pentru că de multe ori simțim că nu știm pe ce drum suntem și nu trebuie neapărat să fie o problemă adâncă. Poate să pară ceva la suprafață dar, de fapt și de drept, în interiorul tău să fie o durere neîmbrățișată la timp și e bine să faci asta, să mergi la terapeut”, a spus Majda Aboulumosha, pentru Unica.ro.

Citește și: Amna, dezvăluiri inedite despre fiul ei, David: „Situația mea e una aparte”. De ce nu vrea să ofere și nici să primească sfaturi de parenting / Exclusiv

Majda, vacanță pe ultima sută de metri în Bulgaria

Un alt moment de cumpănă din viața actriței a fost despărțirea de tatăl fetiței sale, artistul J. Yolo. Fostul cuplu a semnat actele de divorț în mai 2016, după șase ani de relație, dintre care trei de căsnicie. De aproape șapte ani, Majda formează un cuplu cu Mihai, un bărbat care a renunțat la mutarea în SUA pentru a fi cu ea. În prezent, Majda se află în vacanță alături de fiica și de iubitul ei, în Bulgaria.

„Cam în fiecare an avem vacanța pe care o facem cu fetițele, după care o să merg și cu Mihai, cu iubitul. Astea sunt în plan. Eu sunt pe ultima sută de metri. Nu este bine, nu-mi urmați exemplul, e bine să fiți organizați. Cu siguranță aici, aproape, undeva la mare, Bulgaria, Grecia, Turcia, pentru copii. Mie îmi plac locurile în care să vizitez, recunosc. Dar pentru copii nu e chiar confortabil”, a încheiat Majda, pentru Unica.ro.

Foto: Instagam/@majdaaboulumosha

Imagine: Ada Cheroiu

Montaj: Răzvan Stamatiu

Ultima modificare august 2, 2024 6:14 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale