Connect-R a anunțat in urmă cu două săptămâni că a divorțat de Misha, mama fetiței sale, Maya, divorțul pronunțându-se în urmă cu un an. Cei doi au rămas în relații foarte bune și-și cresc împreună fetița. De altfel, artistul a păstrat o relație apropiată și cu fosta sa iubită, Diana Georgescu.
Connect-R și Diana Georgescu au fost împreună timp de cinci ani, până în 2013, atunci când au decis să meargă pe drumuri separate, cu toate că erau la un pas de a a junge la altar. Cei doi au rămas prieteni, iar focoasa brunetă a decis acum să vorbească despre divorțul fostului său partener de viață: “Ştiu ce s-a întâmplat între Connect-R şi Misha, am mai vorbit cu el. Ne repectăm foarte mult unul pe celălalt şi îmi pare rău pentru ce i se întâmplă. Ei ştiu ce este mai bine de făcut pentru binele lor. Noi am rămas în relaţii bune, adică ne-am vorbit întotdeauna frumos, ne-am respectat, dar în momentul ăsta lui nu cred că îi arde de fete, ci de muzică şi de îngrijirea fetiţei. El se concentrează mai mult pe carieră în momentul ăsta şi aşa şi trebuie să facă, pentru a trece peste despărţire”, – a transmis Diana Georgescu, conform click.ro.
Odată cu vestea divorțului, Connect-R și-a făcut și o schimbare radicală de look, reușind să-și socheze și mai mult fanii. Misha nu s-a lăsat mei prejos și a publicat o imagine pe conturile de socializare în care afișează, asemenea fostului său soț, un nou look, care o prinde de minune.
Misha a ales să se fotografieze purtând o perucă brunetă, iar fanii s-au arătat încântați de imaginea sa, sfătuind-o chiar să apeleze la acestă coafură pe viitor. De altfel, Misha a fost dintotdeauna adepta schimbărilor radicale de look, iar fotografiile o dovedesc.
Connect-R, pe numele real Ștefan Mihalache, și Mihaela Sotrocan, pe numele de scenă Misha, în vârstă de 27 de ani, s-au căsătorit civil în 2013, iar un an mai târziu au ajuns în fața altarului. La doar 4 ani de la fericitul eveniment, cei doi artiști au semnat în mare secret actele de divorț, însă au rămas în relații foarte bune de dragul fetiței pe care o au împreună.