Veta Biriș, una dintre cele mai apreciate artiste de muzică populară, are 74 de ani și refuză să renunțe la marea ei iubire, muzica. Cu o carieră impresionantă în spate, artista continuă să își încânte publicul cu vocea și cântecele sale.
Deși recunoaște că s-a gândit să se retragă, aceasta spune că nu a fost lăsată de colegii de breaslă, care consideră că încă mai are multe lucruri de oferit publicului.
Veta Biriș refuză să facă compromisuri atunci când vine vorba de muzica sa
Veta Biriș cântă de peste 50 de ani și rămâne una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară. Cea care a încântat publicul cu piese precum „Sus, sus, sus la munte sus” sau „Așa-i românul”, spune că a luat în considerare retragerea, însă de fiecare dată a fost oprită din a face acest pas.
„M-am tot gândit la retragere, însă când încerc să mai aduc acest subiect în discuție cu colegii mei, aceștia îmi spun că nu pot face acest lucru, pentru că mai am multe de spus. Adevărul este că vocea nu îmbătrânește și nu te lasă, îmbătrânim noi. Nu simt că am îmbătrânit, simt doar că am acumulat foarte multă oboseală”, a declarat Veta Biriș pentru SpyNews.
Deși merge la diferite evenimente, artista spune că întotdeauna cântă live, refuzând să facă playback. Și asta pentru că ea respectă publicul pe care, dacă nu ar cânta live, ar simți că îl păcălește.
„Eu cânt numai live, nici pe negative, nici pe pozitive. Am încercat în urmă cu două săptămâni și vai de capul meu, am stat cu capul în jos… oamenii cântau, banda nu prea mergea, eu eram cu urechile ciulite să aud… Este cea mai mare povară pentru mine. Dacă ar fi să mă las de cântat acesta ar fi unul din motive, nu aș cânta pe negative și pe nimic. Mie îmi este rușine să mă uit în ochii oamenilor, mi se pare o păcăleală pentru public. Nu pot merge la o petrecere să fac playback, mi-e rușine de oameni, mi-e rușine că îi prostesc”, a explicat Veta Biriș.
Cum se menține în formă artista
Veta Biriș a dezvăluit și cum reușește să se mențină în formă la cei 74 de ani ai săi. Interpreta a precizat că nu obișnuiește să consume carne sau alcool, iar aerul curat de la țară o ajută foarte mult.
„Nu am băut în viața mea, nu sunt mâncătoare de carne, nu că nu mănânc deloc, însă prefer brânzeturile, legumele. Locuiesc la țară, aer curat”, a afirmat cântăreața.
De asemenea, ea a spus că familia ei îi oferă liniștea de care are nevoie, mai ales că cei doi copii ai ei îi poartă tot timpul de grijă și o îndeamnă să mai rărească spectacolele.
„Liniștea mi-o dă familia, cei din jurul meu. Copiii îmi spun: mămică, dar nu te gândești câți ani ai, mai lasă-le mămică, mai rar. Însă peste tot unde mă cheamă trebuie să merg”, a mărturisit Veta Biriș pentru sursa citată anterior.
Veta Biriș s-a născut pe 11 august 1949 în localitatea Veseuș, județul Alba. La vârsta de 17 ani s-a mutat în Căpâlna de Jos și a devenit cunoscută în 1974, după participarea la concursul „Florea din grădină”.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Veta Biriș