Ce cadou și-a făcut Cristina Cioran înainte de ziua ei de naștere: „Să fiu un pic mai mult admirată”

.

Cristina Cioran va împlini, pe data de 24 iulie, vârsta de 46 de ani. Astfel că, actrița a decis să își facă un mic cadou anticipat.

Cristina a hotărât că este timpul să calce în cabinetul medicului estetician pentru a-și oferi câteva tratamente de reîntinerire, minim invazive.

Cristina Cioran, în cabinetul medicului estetician

Cristina Cioran a vrut să investească puțin în imaginea ei, așa că a ajuns să îi facă o vizită unui medic estetician. A ales două intervenții care să îi scadă câțiva ani de pe chip, iar actrița s-a declarat mulțumită de rezultat.

„Îmi place foarte mult să mă ocup şi de mine, pentru că m-am ocupat prea mult de ceilalţi, aşa că am decis, cadou de 46 de ani, să mă ocup şi de mine! Am apelat la medicul estetician pentru mici intervenţii, aşa, finuţe, să nu se vadă, să nu ştie toată lumea, dar să mă facă să fiu fericită şi să fiu un pic mai mult admirată, poate!”, a declarat Cristina Cioran, potrivit Click.

Citește și: Cristina Cioran a slăbit 8 kg în 10 zile. „Nu mi-a fost foame!” Ce dietă a ținut vedeta

Citește și: Cât de des își vede Alex Dobrescu fiica, după despărțirea de Cristina Cioran: „Fetița îi simte lipsa”

Aceasta a ales să își facă câteva ajustări la nivelul feței și al gâtului.

„Întrucât pielea de sub şi din jurul ochilor este mai sensibilă, mai fragilă şi îmbătrâneşte cel mai repede, am apelat la puterea toxinei botulinice, pentru ştergerea ridurilor de la coada ochiului. Ulterior, medicii au folosit botoxul şi pe ridurile orizontale de pe frunte şi pe cele verticale dintre sprâncene, practic, am tratat etajul superior al chipului”, a explicat fondatoarea clinii la care a apelat actrița despre tratamentele ce i-au fost aplicate acesteia.

„Şi pentru că, de cele mai multe ori, faţa beneficiază de răsfăţ, iar zona gâtului este neglijată, am creat un efect de lifting, fără bisturiu, tot cu ajutorul botoxului. Substanţa folosită în zona gâtului ajută la menţinere, întârziind necesitatea unor intervenţii chirurgicale. Pacienta noastră a obţinut astfel o piele mai tonifiată şi modificări subtile ale formei maxilarului şi gâtului”, a mai spus fondatoarea.

Cristina, în vacanță cu fetița ei

După ce și-a făcut aceste mici retușuri, Cristina Cioran și-a luat fetița, Ema, și au plecat într-o mică vacanță la Bran. Aceasta a dezvăluit că a stat timp de aproape două săptămâni de micuța ei, astfel că zilele pe care urmează să le petreacă împreună vor fi și mai frumoase.

Citește și: Dezvăluirea făcută de Cristina Cioran, după scandalul cu tatăl copilului în plină stradă. Ce spune despre împăcarea cu Alex Dobrescu

Citește și: Cristina Cioran, primele declarații după ce Alex Dobrescu și-a refăcut viața: „Fiecare are dreptul la fericire”

Actrița a postat câteva imagini din locația în care s-au cazat, fiind fericite că urmează să petreacă câteva zile la munte.

„În sfârșit am reușit! Revederea s-a produs! După 16 zile! Este cea mai lungă despărțire pe care am avut-o de Ema mea dulce! Pentru că mi-am dorit să schimbăm și peisajul, am ajuns la Bran”, a spus Cristina Cioran care a dezvăluit că din camera în care s-au cazat se poate vedea și Castelul Bran.

„Mă surprinde maiestuozitatea Castelului Bran, așa un loc misterios… aerul de munte, priveliștea minunată, locul în care am ales să venim. Ce vară frumoasă!”, a scris actrița pe rețelele de socializare.  

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Cristina Cioran

Sursă foto: Instagram, Facebook

Ultima modificare iunie 30, 2023 12:16 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale