Theo Rose (25 de ani) a adus pe lume primul ei copil pe 14 iunie 2023. Artista și iubitul ei, Anghel Damian (31 de ani), au devenit părinții unui băiețel, care a primit numele Sasha Ioan. Familiile celor doi sunt în culmea fericirii, iar primele vizite și daruri au făcut deja primite de proaspăta mămică și de fiul ei.
Theo Rose a apărut în direct la tv, la câteva ore după ce a devenit mamă, și spune că a avut o naștere ușoară, deși a trecut printr-o cezariană. Băiețelul, Sasha Ioan, a cântărit 3,800 g și a măsurat 54 cm.
Mama lui Anghel Damian, primul cadou pentru nepotul oferit de Theo Rose
“A fost foarte bine (n.r. – despre naștere), nici nu mă aștepatm să fie așa bine. E fericit tare (n.r. – bebelușul), ia uite a început să gângurească pe aici. Cred că ‘tata’ o să zică prima dată, că din ce văd așa, are ochii lui. 09:17 a fost ora exactă a nașterii. Am născut prin cezariană, pentru că așa mi-a indicat doamna doctor. A fost o naștere relaxată!
Eu nouă luni de zile m-am pregătit să nasc natural, dar cu puțin timp înainte s-au sesizat niște riscuri. Copilul e mare, e zdravăn, are 3,8 kg și 54 cm. E și înalt, ca taică-său. E foarte cuminte. A dormit până acum. Acum, probabil, că i s-a făcut foame. L-am hrănit deja de două ori.” – a precizat ea, printr-o intervenție prin video call în emisiunea “La Măruță”.
În aceeași intervenție, Theo a mai spus că a primit un cadou de la viitoarea soacră, mama lui Anghel Damian. Este vorba despre un talisman, o piatră prețioasă din Africa de Sud, menită să-i aducă noroc copilului.
“Am primit de la mama lui Anghel, de la bunica lui Sahsa, am primit o pietricică din Africa de Sud. E prețioasă, ea știe, că face niște cercetări pentru animațiile pe care le filmează. E o piatră care să-i poarte noroc, să-l protejeze. Și i-am pus și eu aici o brățărică” – i-a mai spus Theo lui Măruță.
“Anghel e emoționat. Stă și se uită așa la el…”
Familia artistei, părinții și sora ei i-au fost alături la spital și s-au emoționat până la lacrimi când au văzut copilul. Cât despre Anghel Damian, tatăl copilului, Theo a spus că a fost și el extrem de emoționat. Mesaje de felicitare au primit și din partea prietenilor, iar Codin Maticiuc și George Ivașcu au dat dovadă de originalitate într-un moment atât de important pentru proaspeții părinți.
“E emoționat, nu îndrăznește să îl ia prea mult în brațe. Stă și se uită așa la el… ” – a zis Theo.
Cu ce se ocupă mama lui Anghel Damian, „soacra” lui Theo Rose
Mama lui Anghel Damian, Anca, este de profesie regizor și producător. Theo a dezvăluit în urmă cu câteva luni că se înțelege de minune cu viitoarea soacră. Atât de bine, încât artista folosește apelativul “tipă” pentru a i se adresa.
„Mă înțeleg foarte bine cu ea. E o tipă foarte interesantă și îi spun tipă pentru că m-a rugat să-i vorbesc la per tu, are o tinerețe care nu o să se piardă niciodată. Călătorește mult, se documentează foarte mult pentru filmele pe care le face, e foarte tare” – a dezvăluit Theo Rose, la Pro FM.
Anca Damian este cunoscută în lumea filmului mai ales pentru regizarea și producerea filmului “Crulic – Drumul spre dincolo”, din 2011, o peliculă ce narează cazul Crulic.
În 2018, mama lui Anghel Damian a primit premiul pentru “Cel mai bun regizor” la Festivalul de Film de la Varșovia, pentru producția “Moon Hotel Kabul”.