Kalush Orchestra a reprezentat Ucraina la Eurovision 2022 și, așa cum mulți se așteptau, artiștii ucraineni au și câștigat concursul cu piesa „Stefania”. Piesa, virală pe TikTok de ceva vreme, a primit un punctaj record la votul publicului, 439 puncte, vot care a dat peste cap clasamentul inițial.
În cadrul finalei Eurovision 2022, Kalush Orchestra a transmis un mesaj emoționant pe scenă, la finalul reprezentației. Artiștii din Ucraina au spus „Save Mariupol, save Azovstal now!” (Salvați Mariupolul, salvați Azovstalul acum!), făcând referire directă la tragedia care are loc chiar în aceste momente în țara lor.