Simona Halep (27 ani) este noua campioană de la Wimbledon, după ce a reușit să o învingă în finală pe Serena Williams (37 ani), cu 6-2, 6-2, și a câștigat astfel cel de-al doilea titlu de Grand Slam din cariera sa, după Roland Garros, în 2018.
Victoria Simonei Halep de la Wimbledon 2019 a dus-o pe sportiva noastră pe primele pagini ale celor mai importante publicații din lume, mulți jurnaliști analizând traseul carierei sale, sacrificiile făcute de sportiva noastră și de familia ei de-a lungul anilor și orele de muncă investite într-o astfel de izbândă.
Însă au fost și câțiva jurnaliști – în special din presa britanică – pentru care eforturile Simonei de-a lungul anilor s-au rezumat la un singur lucru… operația de micșorare de sâni pe care sportiva noastră a făcut-o în urmă cu mai mulți ani.
Cu toate că parcursul Simonei Halep în tenisul internațional a fost unul bazat pe foarte multă muncă, pe foarte multe sacrificii, încă din copilărie, o mână de ziariști britanici s-au rezumat să relateze despre victoria ei de la Wimbledon referindu-se strict la intervenția chirurgicală făcută de Simona în 2009.
Publicații precum The Times sau The Sunday Times i-au revoltat pe fanii sportivei.
She won Wimbledon in near 58 minutes and against @serenawilliams YET the article is all about the size of her breasts. Excuse me?! https://t.co/QdlQ6XTG3F
„A câștigat finala de la Wimbledon în 58 de minute, în fața Serenei Williams, și cu toate acestea articolul este despre mărimea sânilor ei”, a scris Deanna Hollings pe Twitter.
Shameful, yet typical article written about woman’s sport. Simone Halep played an outstanding match to become Wimbledon champion, and all he can write about is her breast reduction surgery. Shocking. https://t.co/az4fkvg1Bd
„Să vă fie rușine! La așa ceva le sunt reduse performanțele femeilor din sport. Simona Halep a făcut un meci extraordinar și a ajuns campioană la Wimbledon, dar singurul lucru care îl interesează pe acest ziarist e că ea și-a făcut o operație de micșorare de sâni”, a fost mesajul publicat de Nicola Diamond pe Twitter.
O altă utilizatoare de Twitter, Harriet, s-a revoltat și ea: „E campioană la Wimbledon, dar articolul e despre sânii ei… Serios?!”.