Ce a scris Irinel Columbeanu pe volumele cărții lui, pe care le-a oferit cadou Monicăi Gabor și fiicei lor, Irina

.

Irinel Columbeanu (64 de ani) a lansat în decembrie 2021 cartea „Istoriile unui vehement. Ipocrația”. Din fostul mariaj cu Monica Gabor (34 de ani), Irinel are o fiică, Irina Columbeanu, în vârstă de 15 ani. „Irina mi-a transmis dragostea ei, iar Monica, faptul că îmi ține pumnii”, a dezvăluit Irinel Columbeanu pentru Fanatik, în ziua lansării primului volum.

Ce a scris Irinel Columbeanu pe volumele cărții lui, pe care le-a oferit cadou Monicăi Gabor și fiicei lor, Irina

Cartea scrisă de afacerist va avea și un al doilea volum, care se va lansa în februarie 2022. „I-am spus Monicăi să vină și ea la lansarea celei de-a doua cărți, care are loc în februarie. Și normal ar fi, fiindcă figurează și ea în acest al doilea volum, să vină”, a declarat Irinel Columbeanu pentru WOWbiz.

„E chiar personajul principal. Și dacă vine ea, poate vine și Irina, dar mi-am dat seama că are școală. Mie mi-ar plăcea să vină, dar nu vreau să le încurc programul. Sunt convins că și ele își doresc să vină, dar acum să vedem dacă va fi posibil”, a încheiat.

Pe volumele pe care le-a oferit fostei partenere de viață și fiicei lor, Irinel a scris câte un mesaj. „Fiicei mele Irina, În așteptarea apariției tale, at least în cel de-al doilea volum și forever in my heart”, i-a scris Irinel Columbeanu fiicei sale. Pe cartea oferită modelului, afaceristul a scris: „Monicăi, Împreună cu cele mai curate și sincere gânduri ale mele. P.S.: Cam pe la pagina 187, de-abia veneai pe lume :))”.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

O mai iubește Irinel Columbeanu pe Monica Gabor? Ce a declarat recent

De ce s-au despărțit Irinel Columbeanu și Anna Lesko

De cât timp nu și-a mai văzut Irinel Columbeanu fiica?

„Cartea începe cu nașterea mea și se termină cu sfârșitul anului 2002. Cu călătoria mea la Paris împreună cu Anna Lesko, pentru a mă reface după un moment critic din viața mea”, declara Irinel Columbeanu anul trecut, pentru Impact. În anul 2002, Irinel Columbeanu a suferit un accident vascular cerebral.

După despărțirea de Anna Lesko, Irinel a început relația cu Monica Gabor. Fostul cuplu a fost căsătorit timp de 5 ani, din 2006 până în 2011. Din anul 2011, Monica formează un cuplu cu afaceristul Mr. Pink. Bărbatul are un fiu dintr-o relație anterioară.

Anul trecut, Monica și Mr. Pink au fost despărțiți timp de câteva luni. În iulie 2021, Monica a șters din mediul online toate fotografiile cu ea și cu bărbatul, fără a confirma însă despărțirea. La vremea aceea, surse apropiate perechii dezvăluiau că posesivitatea afaceristului ar fi dus la separare. În noiembrie 2021, Monica a publicat în mediul online o imagine cu ea și cu omul de afaceri, confirmând astfel împăcarea.

Foto: Facebook; Instagram; Libertatea.ro; Capturi YouTube

Ultima modificare ianuarie 18, 2022 1:35 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale