Oana Radu (28 de ani) a fost zilele trecute implicată într-un scandal legat de o nuntă. Cântăreața a fost acuzată că ar fi primit avansul din partea unui cuplu pentru cântarea la evenimentul respectiv, însă nu s-a prezentat. La nunta despre care se vorbește, Oana ar fi trebuit să susțintă un moment artistic de 45 de minute. Artista urma să cânte cu Puiu Bucătaru, un solist de muzică de petrecere cunoscut în lumea muzicii lăutărești.
Oana Radu a făcut câteva precizări legate de acuzele care i s-au adus, explicând că Bucătaru a fost cel care a păcălit nuntașii.
Nu a fost vorba nicio secundă despre bani, deci nu despre bani n-a fost vorba. Nu mi-am mărit tariful. Puiu Bucătaru a fost colegul meu când și-a dorit dânsul, el mi-a dat țeapă cu două evenimente, a zis că vine și n-a mai venit.
Când Puiu m-a sunat să cânt la nunta fiicei lui, eu i-am explicat că nu mai vreau să cânt cu el pentru că făcut față de mine niște lucruri care nu se făceau – a spus Oana Radu la Antena Stars.
Artista a explicat că a fost amenințată de cei care au plătit-o să vină la nuntă, iar acum are de gând să depună o plângere împotriva lor:
Le dau avansul oamenilor înapoi, iar eu vin să cânt cu altcineva, dar nu cu el. Oamenii m-au sunat și m-au luat tare direct, cu intimidare. Mi-au zis: “Pe banii mei vorbesc cum vreau cu tine, ești o frustrată și pe unde te prind la evenimente te fac de râs”. Cumva am fost amenințată, dar o să depun plângere și pentru amenințări și pentru defăimarea care are loc la televizor.
Nu este nimic adevărat. Nu a amenințat-o nimeni. A zis că vine la nuntă cu noua trupă și că vrea încă 3.000 de euro. (…) Omul a mai spus că îi mai dă bani, dar nu 4.000 de euro.
Mireasa este foarte supărată, au făcut invitații și au scris că vine Oana Radu, oamenii sunt revoltați că ea nu mai vine la nunta lor. Eu am terminat-o cu Oana Radu, nu mai vreau să aud de această doamnă.”, a declarat Puiu Bucătaru la Star Magazin.
Lăutarul a mai spus că și-a anulat de două ori evenimentele pe care le programase acum câteva luni cu Oana Radu pentru că a avut COVID-19.
După ce am vorbit cu ea, ea m-a contactat pe 12 ianuarie să merg la un eveniment. Am fost 10 zile în carantină, în ultima zi, în care ar fi trebuit să fie evenimentul, am ieșit pozitiv – a adăugat Bucătarul.