Mirela Vaida s-a speriat foarte tare când a venit acasă și a intrat în camera copiilor săi. Prezentatoarea de televiziune a mărturisit că îi este teamă să intre acolo.
Prezentatoarea de televiziune își ține tot timpul admiratorii de pe Instagram la curent cu ceea ce face și la fel a făcut și de această dată, când a descoperit în camera copiilor săi un animal de care ei îi este foarte frică.
Mirela Vaida, speriată de ce a găsit în camera copiilor
Ajunsă acasă și nerăbdătoare să își vadă copii, Mirela Vaida a mers în camera micuților pe care i-a găsit jucându-se cu un hamster. Tot atunci, îndrăgita prezentatoare a mărturisit că îi este foarte teamă de rozătoare.
„Deci copiii au cumpărat un hamster și îmi este frică să intru pentru că eu am fobie de hamsteri”, spune Mirela Vaida pe Instagram.
„Măi, Carla, mami, nu v-am rugat să nu cumpărați pentru că mie îmi este frică de șobolani? Îmi este frică, mi-e teamă, mami. Și dacă îl scăpăm prin casă?”, le spune ea copiilor ei, într-o filmare postată pe rețeaua de socializare.
Fata cea mare a vedetei îi spune că noua mascotă a familiei va dormi acolo, cu ei.
„Cum aici doarme? Eu nu pot să mă uit la șobolanul ăsta, ce să facem cu el în casă?”, se mai aude zicând Mirela Vaida pe filmare.
„S-a îngroșat rău gluma”
Vaida a dezvăluit, în descrierea postării în care le povestea urmăritorilor ei despre animăluțul de companie al copiilor ei, că cel care a cedat rugăminților micuților a fost soțul ei.
„S-a îngroșat rău gluma! Eu am fobie la așa ceva! Cum se procedează în situația asta? A cedat taică-su și le-a cumpărat hemsterul”, a scris prezentatoarea.
Avem gemeni în familie, a avut bunica mea gemene, chiar dacă nu au trăit, din păcate, că așa erau vremurile, dar a născut două fetițe gemene pe cale naturală. Atunci sunt șanse. (…) Tudor a făcut 3 ani în aprilie. Dacă nu ne-am apucat încă, mai trece un an cel puțin până îl faci, se face diferența prea mare. Și, după aceea, te obișnuiești cu ei mari. Nu îți mai vine să o iei de la capăt. Dar, niciodată nu spunem niciodată”, a declarat pentru Playtech.
În septembrie 2021, însă, prezentatoarea „Acces Direct” spunea că deja a ales numele celui de-al patrulea copil.