Creatoarea de modă Catinca Roman (54 de ani), fiica Mioarei Roman (81 de ani) și a primului ei soț, fostul sportiv și antrenor de scrimă Iosif Zilahy (86 de ani), a dezvăluit în emisiunea În oglindă, găzduită de Mihai Ghiță, că a fost abuzată fizic, dar și psihologic.
Catinca Roman, victimă a violenței domestice și a abuzului psihologic
Catinca are o fată, Calina Dumitrescu, dintr-o relație pe care o consideră „un act de rebeliune”. „La momentul respectiv, a fost un act de rebeliune. Sarcina a fost întâmplătoare, nu a fost programată, dar am căzut de comun acord să o păstrăm”, a declarat Catinca.
„În liceu eram fata nepopulară, introvertită. În momentul în care am crescut, probabil din frustrările și nesiguranța mea ca femeie, am vrut să contrabalansez prin parteneri care erau râvniți de altele. Nu prea a fost dragostea, însă întotdeauna am avut o frică și am ales calea sigură”, a mai povestit designerul.
„Din fiecare experiență am încercat să învăț ceva. În timp, tot m-am ales cu ceva. Da, am trecut prin violență domestică, prin abuz psihologic mai mult. Aici m-a ajutat foarte mult educația primită acasă și foarte mult felul în care mi-a schimbat mentalitatea contactul cu societatea occidentală”, a continuat.
„Abuzul psihologic poate fi foarte subtil și foarte pervers. Poate să înceapă de la mici remarci, lucruri care afectează stima de sine și poate ajunge la niște cote foarte înalte, la care se țipă, se înjură, se folosesc cuvinte jignitoare”, a mai spus.
Despre ce simte o femeie când este lovită, Catinca a mai spus: „E groaznic, e ceva infernal. Știu că de multe ori sunt percepută ca o feministă pe cai, da, sunt feministă, dar mă consider moderată. Consider că suntem egali, dar suntem diferiți, funcționăm pe structuri emoționale diferite. Această violență a lui vine și ea de undeva”.
„Eu cred că, din păcate, în România această problemă este endemică, are niște rădăcini extrem de profunde. După prima palmă pe care am primit-o îmi era rușine. Am dat explicații penibile cum că m-am lovit în baie, în loc să mă duc să depun o plângere la Poliție. Da, l-am părăsit. Nu și-a cerut scuze, pentru că a fost crescut într-o familie unde violența era un lucru banal”, a încheiat creatoarea.