Dan Bittman a fost aspru criticat pe rețelele sociale și în presă după ce a luat parte, ca artist, la un eveniment organizat de primăria sectorului 5. Cântărețul nu doar că a cântat, alături de trupa Holograf, ci a și prezentat evenimentul, lăudându-l pe scenă pe primarul Florea.
În cadrul evenimentului ”Zilele sectorului 5”, care a durat trei zile și a sărbătorit 50 de ani de existență a sectorului 5, au apărut mai mulți artiști, iar totul a costat 700.000 de euro, sumă plătită din banii publici.
Conform unei investigații exclusive publicată de Libertatea.ro, Dan Bittman a primit 11.000 de euro plus TVA pentru a prezenta evenimentul. Încă 11.000 de euro plus TVA au mers către trupa Holograf. Pe scenă a mai urcat ansamblul de la Clejani care, în mod normal, solicită 5.500 de euro pentru un spectacol de 45 de minute. De data aceasta, însă, ansamblul a primit nu mai puțin de 20.000 de euro.
Animatorii unui show de copii, care a durat patru ore, au primit 30.000 de lei. Citește investigația pe Libertatea.ro!
Ultima modificare septembrie 19, 2018 11:45 am