Constantin Enceanu (59 de ani) este unul dintre cei mai bine cotați interpreți de folclor din zona Olteniei. Artistul activează în Ansamblul Folcloric Maria Tanase din Craiova de peste trei decenii, este căsătorit și are o fiică. Cât câștigă Constantin Enceanu pentru o oră de cântat la nunți?
Deși consideră aplauzele mai importante decât banii, Constantin Enceanu reușește să își rotunjească substanțial veniturile cu sumele pe care le câștigă la nunți sau la evenimentele private la care merge. Ba mai multe, are și o afacere la Filiași, mai precis un restaurant, de care se ocupă împreună cu fiica și ginerele său.
Constantin Enceanu a dezvăluiti câți bani cere ca să cânte o oră la nuntă: ”Dau factură, chitanță, nu cânt la negru”
”Cine dorește să îi cânt la nuntă să mă sune și discutăm. Nu cer foarte mult. Nu e nimic de ascuns, doar le dau factură, chitanță, nu cânt la negru, nici n-ai cum, nu merge. Nu am, însă, un tarif negociabil. Cer 1.500, 1.700 sau 2.000 de euro, în funcție de distanță, dacă e departe de casă.
Cânt cam 45 de minute sau o oră, în funcție de atmosferă. În străinătate, nu mă mai duc, nu am timp, am deja foarte multe evenimente, aici, în țară. Merge bine, ca în ultimii 20 de ani”, mărturisea artistul, conform Playtech.
Deși parcurge sute de kilometri cu mașina pentru a ajunge la evenimentele la care e chemat, pentru că e iubit de oameni din întreaga țară, Constantin Enceanu nu să semne de oboseală și își dorește să activeze cât mai mult în acest domeniu.
”Sunt încă angajat. Mai am până ies la pensie. Nici nu-mi doresc, încă mai am multe de spus. Unii artiști mor pe scenă, așa s-a întâmplat și cu Maria Lătărețu, dar și cu Stela Popescu. Actrița suferise deja accidentul vascular, când venise la acea gală. Asta e profesia, cânți până când mori pe scenă!”, mai spune Constantin Enceanu.
Artistul este căsătorit de 38 de ani cu Angela Enceanu, care i-a dăruit o fiică, pe Cătălina. Tânăra este căsătorită și are doi copii.
„Sunt pur și simplu surprins când văd că soția mea s-a schimbat total de când sunt cei mici, ținând cont de faptul că ea nu şi-a mai dorit să facem al doilea copil. Acesta a fost şi motivul pentru care am vrut să ne despărţim, la acel moment. Însă am realizat ulterior că a fost doar o reacție de moment.
Am fost supărat o perioadă, apoi ușor-ușor, m-am împăcat cu gândul. Dar o am pe Cătălina, fata lui tata. Orice lucru pe care îl are de făcut, mă sună pe mine. Am fost permanent lângă ea. Sigur că au fost momente în care poate nu i-a convenit ce i-am spus, însă ulterior mi-a cam dat dreptate. Și nu m-a dezamăgit niciodată!”, mărturisea Constantin Enceanu, pentru revista Taifasuri.
Constantin Enceanu va fi prezent în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, ce va fi difuzată duminică, la Kanal D, de la ora 22:30.