Elena Lasconi a lucrat ca jurnalist timp de 25 de ani, fiind reporter și corespondent de război, precum și știristă la postul de televiziune Pro TV. A renunțat apoi la televiziune pentru a intra în politică, fiind aleasă primar al municipiului Câmpulung. Dacă s-a aflat ce salariu are candidata la prezidențiale în funcția de primar, nu mulți știu câți bani câștiga aceasta pe vremea când lucra ca jurnalist.
Ce salariu avea Elena Lasconi la Pro TV
Elena Lasconi a intrat în turul doi al alegerilor prezidențiale, luptând acum pentru scaunul de la Cotroceni cu candidatul independent Călin Georgescu. Aceasta a obținut voturile a 1.772.503 de români. Însă, înainte de a se face vizibilă în clasa politică, ea s-a dedicat profesiei de jurnalist.
Candidata USR s-a angajat la Pro TV în anul 1995, la scurt timp de la lansarea postului de televiziune. Și-a început cariera ca reporter, intrând în direct pentru transmisiuni speciale, afirmându-se apoi ca reporter de investigație și reporter de război.
Timp de 25 de ani, Elena Lasconi a fost angajata postului din Pache Protopopescu, devenind o figură emblematică a acestuia. După 25 de ani ea a decis să își dea demisia pentru a intra în politică, sperând că va reuși să facă o schimbare în România. Astfel, în 2020 a devenit primar al municipiului Câmpulung Muscel.
În urmă cu ceva timp, aceasta a dezvăluit că la Pro TV câștiga mult mai mulți bani decât are în prezent, ca primar. Mai exact, Elena Lasconi spunea că primea pentru 40 de minute cât primește acum pe lună.
„Am 9.000 de lei salariul de primăriță. E multă muncă și bătaie de cap, dar îmi place. Stau 14 ore în primărie și mă înjură toți. Știi în cât timp făceam eu banii ăștia, când eram la PRO TV? Când mă duceam să vorbesc la eveniment? În 40 de minute. Și nu mă înjura nimeni. Vreau să fac un fel de Vegas din Câmpulung Muscel! Să vină oamenii din toată lumea să se căsătorească la noi, pentru că avem locuri de poveste!”, spunea Elena Lasconi, în urmă cu trei ani, în emisiunea lui Cătălin Măruță.
Ce salariu are la primăria Câmpulung Muscel
Dacă în urmă cu trei ani câștiga 9.000 de lei ca primar al Câmpulung Muscel, între timp salariul Elenei Lasconi a crescut, conform declarației ei de avere.
În prezent, candidata USR câștiga 12.650 lei pe lună, însă nu are adunată o avere mare în bancă. Mai mult, aceasta are datorii la bancă, unde și-a făcut trei credite.
Potrivit declarației de avere, Elena Lasconi are datorii de peste 410.000 lei, distribuite în trei credite: unul de 288.138 de lei, altul de 100.000 de lei și un al treilea, mai mic, de 25.000 de lei.
De asemenea, aceasta deține o mașină Opel din anul 2007, precum și mai multe terenuri moștenite, cu o suprafață totală de 67.277 de metri pătrați, situate în județele Olt, Ilfov și Constanța.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Elena Lasconi
Sursă foto: Instagram, Facebook
Ultima modificare noiembrie 29, 2024 11:12 am