Cătălina Ponor și Bogdan Jianu s-au căsătorit religios sâmbătă, 8 iulie 2023, în Manasia, județul Ialomița, înconjurați de familie și prieteni. Cu un an în urmă, pe 18 iunie 2022, perechea se căsătorea civil într-un cadru restrâns.
Regizorul și fosta gimnastă formează un cuplu de cinci ani și s-au logodit în vara anului 2020. Din cauza pandemiei, însă, cuplul a fost nevoit să-și amâne cununia civilă până în vara anului trecut, iar pe cea religioasă până vara aceasta.
În decembrie 2022, Cătălina Ponor și Bogdan Jianu au devenit părinții unui fiu, Vlad Ponor Jianu. În ziua cununiei religioase, perechea și-a botezat și fiul. Petrecerea care a urmat a avut loc în aer liber.
De la nuntă nu au lipsit nici fostele gimnaste Andreea Răducan, Sandra Izbașa, Monica Roșu și Diana Bulimar. Andreea Răducan, Monica Roșu și Diana Bulimar au optat pentru rochii negre, în timp ce Sandra Izbașa a ales o rochie bleu pudrat cu mânecă trei sferturi și fustă conică.
Evenimentul a fost unul spectaculos, Bogdan Jianu ajungând la restaurant pe cal, iar Cătălina Ponor într-o caleașcă, alături de domnișoara ei de onoare, fosta gimnastă Daniela Silivaș.
La eveniment a fost invitată și solista Lidia Buble, care a optat, la rândul ei, pentru o rochie neagră lungă, cu un șliț înalt.
Dacă în prima parte a zilei a purtat o rochie de prințesă, după dansul mirilor, fosta gimnastă s-a schimbat într-o rochie-cămașă fluidă, astfel încât să poată dansa cu mai multă ușurință alături de invitații de la eveniment. Momentul tortului a fost și el special. Vizibil entuziasmați, Cătălina și Bogdan s-a sărutat și au dansat zâmbitori întreg momentul.
O altă surpriză din cadrul evenimentului a fost show-ul care i-a avut pe Nea Mărin și pe călușarii lui protagoniști.
La eveniment au fost prezenți și Octavian Bellu și Mariana Bitang. Antrenorului i s-a propus să fure mireasa, însă acesta a refuzat.
Sandra Izbașa, Cătălina Ponor și Răzvan Bănică
Monica Roșu, Anca Bucur, Sandra Izbașa și Loredana Boboc