Cătălina Grama (Jojo) și Paul Ipate vor deveni părinții unei fetițe la finalul acestui an. Cuplul de vedete a făcut anunțul azi – Cătălina, prin intremediul blogului ei, iar Paul, pe contul lui de Instagram.
Cei doi au o relație de doi ani, dar au păstrat mereu discreția asupra vieții lor personale. Chiar dacă urmează să devină părinți, Cătălina și Paul n-au pomenit încă nimic de căsătorie.
„Vom fi părinți și ne simțim binecuvântați pentru că nu există fericire mai mare decât aceea de a cunoaște iubirea de părinte”, spune Jojo, care adaugă că momentul în care a aflat că este însărcinată a emoționat-o foarte mult și s-a surprins râzând în timp ce plângea.
Actrița a trecut deja de perioada de început de sarcină, cu grețuri, emoții și temeri, iar acum se poate bucura din plin de gesturile de afecțiune pe care le primește din partea familiei pentru micuța lor, „o zână care doarme cuminte la mine în burtică”, așa cum o descrie mama sa.
„La prima sarcină am crezut că nu poate exista fericire care să semene sentimentului special pe care l-am trăit. Privindu-mi comoara de băiat cum îmi mângâie burtica, simt că o să fac implozie de atâta bine și frumos. Cei dintre voi care au mai mulți copii cred că-mi înțeleg perfect sentimentul”, își continuă confesiunea Jojo.
Ultima modificare octombrie 3, 2019 11:29 am