Cătălin Măruță a dat detalii despre momentele care se petrec în intimitatea căminului lor, acum când tehnologia le guvernează parte din viață. Prezentatorul a recunoscut că s-a refugiat în online atunci când a înțeles că își poate spune povestea fără ajutorul altora. "Nu au lipsit niciodată două săptămâni. Când lipsesc 2-3 zile, îmi dau seama că e casa goală. Nu îi mai simt acolo în casă, nu mă gândesc că pățesc ceva. Cred că acest lucru îl simt doar cei care sunt părinți. Acum îmi dau seama că 90% din pozele din telefon sunt cu copiii. Eu cred că generația de astăzi s-a născut cu telefonul mobil în mână, existența este dată de această tehnologie. Totul este online. Este aproape imposibil să ai intimitate. Eva este dezinvoltă, David la fel. Ne facem story-uri, ne filmăm, aceasta este lumea în care trăim. Toată lumea e cu telefonul în mână, înainte când apăreau fotografii de paparazzi, erau poze profesioniste. Dacă nu postezi despre lucrurile pe care vrei să le înțeleagă lumea, le spun alții și le înțeleg eronat. Eu citesc despre casa mea de câteva zile prin ziare, dar nu e casa mea. Oamenii din exterior ne zic că avem pe cineva să ne ajute, nu este adevărat. Copiii vor să stea cu tine, cu mama, cu tata. Avem păreri diferite, dar de puține ori. Suntem de obicei pe aceeași lungime de undă. Dacă vreau eu să par mai supărat, vine Andra și schimbă povestea. Nu e ușor. E foarte greu, fiecare vrea atenție”, a povestit Cătălin Măruță, la Vorbește lumea.