Cătălin Crișan, îndrăgostit la 55 de ani. „Nu ascund pe nimeni! Mergem peste tot împreună”

.

Cătălin Crișan și-a refăcut viața sentimentală și trăiește de ceva vreme o frumoasă poveste de dragoste cu actuala parteneră.

În vârstă de 55 de ani, cântărețul a trecut prin două divorțuri și are trei copii – pe Daria Cătălina (23 de ani) și pe Raris Andrei (19 ani), din căsnicia cu prima soție, Lucia Bubulac, dar și pe Lara Maria (10 ani), din mariajul cu Alina Cupșa.

„Nu ascund pe nimeni”

Cătălin Crișan nu și-a ținut niciodată relațiile amoroase ascunse și a fost sincer când a venit vorba despre partenera de viață. De ceva timp, artistul iubește din nou și a mărturisit că nu își dorește să-și țină iubita secretă.

”Este totul în regulă și vizavi de copii și vizavi de viața personală. Nu ascund pe nimeni. Noi mergem peste tot împreună, nu este nicio problemă. Dar una e să ascunzi și una este, ca ostentativ, să dorești să apară.” – a spus el, la Antena Stars.

Citeşte şi: Fiica lui Cătălin Crișan și a Luciei Bubulac a dat lovitura! În ce film apare și cum arată acum Daria, la 22 de ani

Citeşte şi: Prima soție a lui Cătălin Crișan s-a reinventat. Lucia Bubulac a ajuns în Top 100 de femei de succes din România!

Citeşte şi: Ce legătură este între fiul lui Ștefan Bănică Jr. și fiica lui Cătălin Crișan

Citeşte şi: Cătălin Crișan a curtat-o pe Oana Sîrbu: „I-am spus că-mi place de ea!”

Daria și Raris i-au călcat pe urme artistului

Cei doi copii mari ai lui Cătălin Crișan sunt pasionați de lumea artistică, la fel ca tatăl lor. Daria este în ultimul an la Teatru, iar Raris studiază Conservatorul. Daria intrase la Facultatea de Medicină, dar a renunțat la ea.

”Daria a renunțat la Medicină în primul an și acum e în ultimul an la Institutul de Teatru, culmea este că nimic nu este întâmplător în lume, eu i-am spus de mult, eu am terminat Institutul de Teatru la clasa lui Florin Zamfirescu, iar ea este la clasa fetei lui Florin Zamfirescu.

De Raris mă bucur extrem de mult că a intrat la Conservator, chiar a fost o surpriză, e în primul an la Conservator. Mă bucur extrem de mult că fac ce își doresc, îmi doresc din tot sufletul să mă depășească, măcar să aibă 35 de ani de carieră cum împlinesc eu anul acesta, să aibă 70 de ani de carieră. Să vină cel puțin atâta lume la spectacole la ei după 35 de ani de carieră, câtă vine la mine”, a declarat, în exclusivitate pentru Unica.ro, Cătălin Crișan.

Lara, fata cea mică, din a doua căsnicie, este singura care nu cochetează cu domeniul muzicii.

”Cea mică are aproape 10 ani, e bine, crește, e un copil cuminte. Îi place foarte mult să învețe, e foarte studioasă, nu cred că o să cânte, dar e bine, că nu trebuie toată familia să cânte, Doamne iartă-mă!”, ne-a mai mărturisit cântărețul.

Foto – Facebook

Ultima modificare iulie 5, 2023 5:10 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale