Cel mai cunoscut designer român s-a născut pe 3 decembrie 1966 în Alexandria, judeţul Teleorman. Şi-a început cariera ca model în 1984, la casa de modă „Venus” condusă de Zina Dumitrescu.
Şi-a deschis propria casă de modă în 1996 şi a lansat numeroase colecţii exotice: „Buddha Bar”, „Egyption”, „Kyoto”, „Angels”, „Ameno”, „Chicago” etc.
A fost premiat de nenumărate ori în ţară: „Designerul anului” – de patru ori, „Premiul de excelenţă în modă” – de două ori, „Cel mai bun creator de haute-couture” – de două ori. Cel mai mult îi place însă să îşi prezinte colecţiile în străinătate şi să facă furori într-un loc unde până în acel moment era un necunoscut.
Este singurul creator de modă autohton care se ocupă personal de toate: de la regie şi scenariu, coloana sonoră, accesoriile şi colecţia în sine.
Mereu în căutarea dragostei, Cătălin a şocat cu afirmarea bisexualităţii sale, retractată mai târziu. A recunoscut că are un fiu biologic despre care refuză însă să vorbească, şi îţi doreşte o familie alături de noua sa iubită, modelul Bianca Drăguşin.