Cătălin Botezatu a avut trei tentative de sinucidere. „Este un gest de lașitate, dacă stai să te gândești după aceea”

.

Invitat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Cătălin Botezatu (54 de ani) a dezvăluit că a avut trei tentative de sinucidere. Una în timp ce era încarcerat, iar alte două din dragoste.

„Este un gest de lașitate, dacă stai să te gândești după aceea. Din dorința aia nebună de a avea persoana pe care ți-o dorești lângă tine. Doar când iubești ca un nebun și spui: «Da, viața mea nu mai are sens fără acea femeie!», te gândești la sinucidere”, a început designerul.

Cătălin Botezatu a avut trei tentative de sinucidere. „Este un gest de lașitate, dacă stai să te gândești după aceea”

„Prima oară când am vrut să fac acest lucru, nu a fost din dragoste, a fost atunci când eram încarcerat în România și am crezut că nu mai am șansa să mă motivez și nici să arăt oamenilor adevărul. Strângeam pastile după pastile și am vrut în noaptea de Crăciun să mă sinucid, dar Dumnezeu m-a ajutat”, a declarat Cătălin Botezatu.

„Am făcut închisoare nevinovat. Am fost victima unui complot, al mafiei financiare. Am luat un singur credit de 500 de mii de dolari, pe care l-am garantat cu niște proprietăți enorme față de suma pe care o luasem. Nu i-am folosit. La momentul acela, atât eu, cât și asociatul meu, aveam un imperiu în domeniul zootehnic și, pentru că ne dezvoltam foarte rapid, oamenii de atunci au considerat că trebuie să ne închidă toate robinetele, inclusiv banii care veneau de afară, ca să ne forțeze să facem aceste credite.

Am luat acei bani, i-am garantat cu alte lucruri care însumau mult mai mult, după care banii i-am dat asociatului meu pentru a plăti aceste datorii către fermele noastre, pentru că mureau animalele de foame și asta era singura noastră soluție. Am plecat din țară pentru că voiau să mă omoare la propriu. Am fugit după asociatul meu, care fugise din țară din același motiv.

După care găsindu-mă în Danemarca a început un alt travaliu, pentru că și acolo o altă grupare a vrut să ne omoare pe malul Mării Baltice. E incredibil ce s-a întâmplat. M-am predat poliției din Cremona, dorind să ajung în țară. Cu toate că imploram să fiu adus în țară, nu am fost adus la timp, pentru că erau alegeri și, într-un final, s-a făcut făcut dreptate, în urma unui proces. Dar am rămas cu această coadă care mă bântuie și în zilele noastre”, a mai spus designerul.

Citește și:

Cătălin Botezatu, despre sexualitatea lui: „Nu pot să fiu ipocrit”

De ce s-a retras Cătălin Botezatu din emisiunea „Bravo, ai stil! Celebrities”

Cătălin Botezatu, de urgență la spital. Cum se simte acum designerul

„Apoi de două ori a fost din dragoste. O dată pentru Dana Opsitaru, pe care o iubeam extraordinar de mult și cu care voiam să-mi petrec noapte de Crăciun. Nu înțelegeam de ce trebuie să stea cu soțul ei, eu fiind un puști. Și nu doar am amenințat-o, dar mi-am tăiat venele. Nici nu erau telefoane mobile pe vremea aceea. Puteam să mor”, a mai povestit.

Relația dintre Dana și Cătălin a început în timpul în care Dana era căsătorită. În cele din urmă, modelul și-a părăsit soțul pentru designer. Au format un cuplu timp de 7 ani înainte de a se despărți. Dana și Cătălin au rămas buni prieteni.

„Am iubit-o cu adevărat și o iubesc în continuare într-un sertăraș pe Dana. Ea înseamnă mai mult decât orice pentru mine. M-a sunat astăzi și m-a certat că nu am sunat-o mai des. Și-a pus o amprentă pozitivă pe bărbatul pe care îl privești acum. Am iubit multe femei și sper să se mai întâmple asta”, a mai spus designerul.

„A treia oară mi-am lăsat mașina pe marginea unei prăpastii, pe drumul dintre Poiana Brașov și Râșnov. Am spus că dacă e să mă duc cu totul în prăpastie, așa vrea Dumnezeu, dacă nu, înseamnă că trebuie să trăiesc și că în viața mea o să apară cineva care o să mă facă și mai fericit și cu care voi găsi adevărata armonie. Și așa a fost”, a încheiat.

Foto: Instagram

Ultima modificare septembrie 13, 2021 6:02 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale