Cătălin Bordea a divorțat de câteva luni de Livia, cu care a format un cuplu timp de 10 ani, dar a refuzat să vorbească despre acest subiect în spațiul public. Acum, după ce apele s-au liniștit și femeia a fost surprinsă sărutându-se cu Spike, comediantul a decis că este timpul să dezvăluie cum s-au desfășurat lucrurile între el și fosta lui parteneră.
Invitat în emisiunea Xtra Night Show, Bordea a vorbit pentru prima dată deschis despre felul în care căsnicia lui a ajuns la final. Acesta a explicat că Livia începuse să se schimbe, devenind o persoană pe care el nu o mai recunoștea. De asemenea, comediantul a mărturisit că a început să înțeleagă ce s-a întâmplat cu ea în ziua în care a aflat de idila pe care aceasta o are cu cel care i-a fost prieten.
Cătălin Bordea, primele declarații despre divorțul de Livia
Cătălin Bordea a spus că Livia de acum nu mai seamănă deloc cu fata de care el s-a îndrăgostit și cu care voia să își petreacă tot restul vieții.
„Eu vreau să vă zic o treabă. Din punctul meu de vedere nu soția mea a făcut asta. Cine a făcut asta, eu nu eram căsătorit cu fata aia, nu o cunosc, nu știu cine e. Soția mea nu ar fi făcut niciodată asta, eu așa cred. Soția mea, pe care o cunosc eu și pe care am iubit-o, cu care voiam să-mi petrec toată viața, n-ar fi făcut niciodată așa ceva. Fata în care s-a transformat la un moment dat e treaba ei. În ultimul an a fost o transformare ciudată, nu știu să o explic, adică nu prea mai recunoști omul de lângă tine foarte tare. Te gândești la un moment dat, criza de identitate, foarte multe întrebări d-astea, existențiale”, a declarat Cătălin Bordea în emisiunea prezentată de Dan Capatos.
Actorul a povestit că se afla la Praga în ziua în care jurnaliștii au început să îl sune, după ce Livia a fost surprinsă sărutându-se cu Spike.
„Șocul a fost ceva… Simți fizic cum te golești. Simți cum te împietrești, pur și simplu. Nu mai ai reacție. E ca la o anestezie, așa. Pur și simplu fața rămâne mobilă.(…) Eu m-am pus pe bancă așa, mă uitam în gol.(…) Încep să se lege (n.r. lucrurile) pentru că la un moment dat ai impresia că ești nebun. În timpul ăla, tu ai impresia că ești nebun, că vezi tu semne peste tot și nu știu ce”, a explicat Cătălin Bordea.
Citește și: Reacția lui Edward Sanda, după ce Cătălin Bordea l-a făcut „laș”: „Și așa nu îi prea știe nimeni” / Video
De ce a făcut terapie înainte de divorț
În momentul în care a văzut-o pe Livia schimbată, Cătălin Bordea a decis să meargă la terapie, în încercarea de a o înțelege mai bine. Mai mult, comediantul spune că s-a simțit vinovat pentru starea soției sale, astfel că a vrut să facă tot posibilul pentru a-și salva căsnicia.
„Întâmplarea a făcut în felul următor, eu m-am dus la terapie să fiu alături de ea, eu nu m-am dus să văd care e treaba cu mine. Eu m-am dus ca să înțeleg ce i se întâmplă și să fiu alături de ea. Eu inițial am zis: ”Ok, depresie, întuneric, haos. Băi, ca să înțeleg prin ce treci prima oară mă duc eu la terapie”. Și eu așa m-am dus. Ea a acceptat, întâi a făcut așa: ”Tu te duci mă la terapie, du-te mă de aici”. M-am dus. Și nu că m-am dus, m-am ținut de toate cărțile”, a povestit Bordea.
Cătălin Bordea începuse să își reproșeze că nu a fost suficient de bun pentru Livia, fără să își dea seama că, de fapt, ea avea o relație extraconjugală.
„Eu am luat totul pe mine, eu eram clar de vină. Inițial m-am dus la terapie și am zis: ”Hai să vedem ce e în neregulă cu mine”. Îmi reproșam că n-am fost mai atent, că n-am fost deloc bărbat în timpul relației, că am fost mai mult copil decât bărbat, că am jucat un personaj, acest comediant care tot încearcă să-și facă soția să râdă și poate nu am fost profund uneori, mi-am reproșat că nu mi-am dat seama de anumite semnale, poate nu le-am văzut”, a mai spus el.
Citește și: Theo Rose a spus de ce nu dezvăluie chipul fiului ei, Sasha: „Vi l-aș arăta și acum” / Video
Nu știe dacă ar putea să o ierte pe Livia
Întrebat de Dan Capatos dacă ar ierta-o pe Livia dacă aceasta ar vrea să se întoarcă la el, Cătălin Bordea a răspuns sincer că nu știe dacă ar putea să facă acest lucru.
De asemenea, el a mărturisit că încă nu se simte vindecat după divorț și după șocul veștii privind relația Liviei cu Spike.
„Nu (n.r. nu sunt vindecat total). Sub nicio formă. Mai am o grămadă de lucru, mai am demoni. Este o detașare totală, adică îmi trebuie o detașare totală. Eu, în momentul ăsta, sunt ca în recuperare după dependență de droguri. Adică e foarte scurt momentul de la când te-a părăsit dealer-ul pentru alt drogat. Nu pot să răspund la întrebarea asta (n.r. dacă ar putea să o ierte pe fosta lui soție). Pentru că nu știu. Momentan, singurii care mă țin pe mine pe linia de plutire sunt prietenii mei buni care, încontinuu, îmi fac portretul din urmă”, a explicat el.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Cătălin Bordea
Sursă foto: Facebook, Instagram
Ultima modificare martie 20, 2024 3:38 pm