„În ultimii ani nu m-a preocupat deloc aspectul meu”. Cât de mult a slăbit Oana Turcu în doar câteva luni

.

Oana Turcu a reușit să slăbească spectaculos în doar câteva luni. Soția lui Cristi Brancu spune că în ultimii ani și-a neglijat aspectul, dar acum a început un program de slăbit și remodelare corporală. Iar rezultatele sunt deja vizibile.

Oana Turcu, schimbare spectaculoasă după ce a slăbit

Oana Turcu a reușit să slăbească mai multe kilograme și acum are un corp de invidiat. Dacă în ultimii ani nu s-a preocupat atât de tare de aspectul ei fizic, după cum chiar ea a mărturisit, acum soția lui Cristi Brancu nu mai lasă lucrurile la voia întâmplării și s-a pus pe treabă.

„Am reușit! În ultimii ani nu m-a preocupat deloc aspectul meu, am avut alte priorități, am mâncat haotic, mult, nu am făcut mișcare și nu m-am ținut nici măcar de masaj și împachetări acasă, ceea ce pentru mine ar fi fost foarte simplu. Ur și simplu fricile perioadei anterioare (cu pandemia), despre care nu are sens să mai vorbim, m-au copleșit. Din luna decembrie am grijă mai mult la alimentație, îmi fac zilnic automasaj și voi începe și împachetările cu nămol și este deja bine. Nu îmi mai este rușine să stau pe plajă în costum de baie”, a spus Oana Turcu în mediul online.

Citește și: Oana Turcu, trucuri care ne ajută să ne protejăm pielea în zilele toride de vară. „Pentru a beneficia de ultraviolete și vitamina D!”

Citește și: Secretele cuplului Cristi Brancu – Oana Turcu, dezvăluite la FRESH by UNICA: „Mă iubește cum nu m-a iubit nimeni”. Cât investesc în educația fiului / Exclusiv

Aceasta a mărturisit că poartă haine cu o mărime mai mici, iar acest lucru îi dă puterea de a merge mai departe cu planul ei.

„Când vezi într-o săptămână că ai redus o mărime la haine și prin masaj și drenaj limfatic carnea, pielea se așază bine… ești motivată să continui! Cu drag, Oana Turcu”, a mai transmis soția lui Cristi Brancu.

Soția lui Cristi Brancu a avut probleme cu greutatea

În trecut, Oana Turcu s-a confruntat cu kilogramele în plus. Pe atunci, ea încerca să slăbească cu o alimentație de regim printre care se regăseau fructele, legumele, salatele și brânza. Aceasta spunea că a încercat să scape de de greutatea nedorită cu ajutorul unor masaje și împachetări cu nămol pentru slăbit.

Citește și: Teo Trandafir și Ilinca Vandici, despre reacția Biancăi Drăgușanu după ce a fost amendată: „Mașina ta costă 250.000 de euro”

Citește și: Liviu Vârciu a recunoscut că a înșelat-o pe Anda Călin: „Am avut un bufeu d-ăsta de nebunie”

„Am făcut dimineața și seara, în fiecare zi după duș, masaj cu cremă thermo de slăbire cu mișcări de jos în sus și o dată pe zi împachetări cu nămol pentru slăbire. După ce am aplicat nămolul, am înfășurat locul cu folie alimentară și apoi am îmbrăcat un trening și mi-am văzut de treabă prin casă. Sport am făcut foarte puțin pentru că abia am timp să mă împart între cosmetică, televiziune și menirea mea de mamă. Dar promit să mă apuc de sport cât de curând”, zicea Oana în cadrul unui interviu acordat în urmă cu câțiva ani.

Acum, Oana Turcu se declară mulțumită de aspectul ei, după ce a început încă din decembrie 2023 programul de slăbire pe care și l-a impus.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arată în prezent Oana Turcu

Sursă foto: Instagram, Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton