Richard Gere a fost un sex simbol al femeilor și se pare că, deși are 68 de ani, nu și-a pierdut din grația și talentul de cuceritor care l-au consacrat. Cel puțin așa tindem să credem din moment ce, de doi ani, se iubește cu Alejandra Silva, o femeie de afaceri și PR, în vârstă de doar 34 de ani.
Prezenți în Madrid, Spania, la premiera filmului The Dinner, cu Richard Gere în rol principal, cei doi s-au purtat ca niște adolescenți și nu s-au sfiit să se îmbrățișeze si să se sărute în public, semn că flacăra dintre ei arde, în continuare, la fel de puternic ca la început.
Alejandra Silva este fiica fostului vicepreședinte al echipei de fotbal Real Madrid, Ignacio Silva și a fost căsătorită timp de trei ani, până în anul 2015, cu afaceristul american Govind Friedland, cu care are un fiu, pe nume Albert.
De asemenea, Richard Gere, după 14 ani de căsătorie, a divorțat anul trecut în mod oficial de fostul model Carey Lowell, mama unicului său fiu, Homer James Jigme Gere, care în doar două luni va împlini vârsta de 18 ani. Amintim că aceasta este a doua căsătorie a actorului, din 2001 acesta fiind soțul lui Cindy Crawford, însă pentru doar 4 ani.