Finala Românii au talent 2023. Câștigătorul, anunțat de Pro TV

.

UPDATE 13 MAI: Considerat favorit de mulți, Rareș Prisacariu a fost desemnat câștigătorul Românii au talent, sezonul 13.

Puștiul fenomen a primit cecul în valoare de 120.000 de euro, iar podiumul a fost completat de acrobații Olya și Valera, care s-au clasat pe locul al doilea, și de Oleg Spînu, care a ocupat locul al treilea. 

UPDATE 12 MAI: Publicul Pro TV a decis! Câștigătorul premiului de originalitate a fost anunțat. Sandip Brahamin (22 ani) a primit cecul în valoare de 10.000 de euro, în finala Românii au talent. Concurentul a venit tocmai din India pentru a urca și a dansa pe scena sezonului 13 al emisiunii și a ajuns până în marea finală, spre bucuria celor patru jurați.

Știrea inițială

Câștigătorul Românii au talent 2023 este anunțat vineri seară, 12 mai, la Pro TV. La capătul unei seri magice, pline de emoții, unul dintre finaliști va fi ales învingător și va pleaca acasă cu trofeul și marele premiu în valoare de 120.000 de euro.

Cei mai talentați 11 concurenți ai sezonului 13 Românii au talent vor urca pe scena din marea finală, unde vor oferi momente senzaționale. Finaliștii vor încerca să-i convingă pe cei de acasă să îi voteze, pentru a intra în posesia marelui premiu, în valoare de 120.000 de euro.

Câștigătorul Românii au talent 2023, anunțat vineri la Pro TV

După ce au reușit să ajungă la inimile juraților, prezentatorilor și a celor de acasă, cei 11 finaliști Românii au talent 2023 concurează în ultima fază a emisiunii pentru titlul de „Cel mai talentat român”, dar și pentru un cec în valoare de 120.000 de euro.

Citește și: Cum s-a schimbat Andra de-a lungul celor 13 sezoane „Românii au talent”: „Am fost fascinată, m-am simțit extraordinar de bine”

Citește și:  Ei sunt părinții lui Rareș Prisăcariu, copilul fenomen de la „Românii au talent”. Cu ce se ocupă Gina și Marius Prisăcariu

Citește și: Cum s-a schimbat Andra de-a lungul celor 13 sezoane „Românii au talent”: „Am fost fascinată, m-am simțit extraordinar de bine”

Citește și: Cum arată acum Ana Mărgean, câștigătoarea „Românii au Talent” 2021. A ajuns în finala „America are Talent”

Cu gândul la marele premiu, fiecare și-a propus să se autodepășească și să îi surprindă pe cei aflați în fața micului ecran cu prestațiile lor. Și de această dată, decizia finală apariține celor din fața micului ecran. Cei de acasă, își pot vota favoriții prin SMS la numărul 1444 (tarif 0.48 euro, TVA inclus, valabil în rețelele Telekom, Orange, Vodafone și Digi Mobil), după START VOT, folosind codurile care vor fi afișate pe ecran în timpul emisiunii. Sms-urile pot fi trimise doar pe teritoriul României, acest serviciu nu este disponibil în afara țării. Totodată, telespectatorii vor putea vota și online pe romaniiautalent.protv.ro.

Cine sunt finaliștii Românii au talent 2023

Albert Gugulan, Bianca Avram, Carina Veghiu, Eduard Dragu, Monique Family, Oleg Spînu, Olya și Valera, Rareș Prisacariu, Sandip Brahamin, Sara Piliego și Taheira Sașa sunt cei 11 finaliști ai sezonului 13 Românii au talent.

Cine e Albert Gugulan, finalist la Românii au talent 2023

Finalist la Românii au talent, Albert Gugulan are 17 ani, este din Buzău și este pianist. Concurentul moștenește talentul din familie. Tatăl lui câtă la acordeon, mama este solista vocală, iar străbunicul său a fost un violonist consacrat, conform protv.ro.

Cine este Bianca Avram, finalistă Românii au talent 2023

Bianca Avram are 16 ani, este din Cumpăna, Constanța, și practică gimnastică, balet și dans modern. Numărul ei din preselecții l-a impresionat atât de mult pe Mihai Bobonete încât juratul a apăsat Golden Buzz și a trimis-o direct în semifinalele Românii au Talent 2023. Potrivit protv.ro, finalista Românii au Talent a participat la numeroase concursuri, iar visul ei este să ajungă coregraf și să se stabilească în Barcelona, Spania.

Cine este Carina Veghiu, finalista Românii au talent 2023

Carina Veghiu are 11 ani, este din Tătărani, și mari șanse să câștige finala Românii au talent 2023. Este una dintre cele mai impresionante voci pe care jurații au auzit-o în toate cele 13 sezoane și, în faza preselcțiilor, Andi Moisescu a apăsat butonul auriu, trimițând-o direct în semifinala Românii au talent 2023.

În gala live de vinerea trecută, Carina Veghiu a primit un wild card din partea juriului – Andra, Mihai Boboneta, Dragoș Bucur și Andi Moisescu – și a fost trimisă în finala Românii au talent 2023, alături de cei cinci concurenți votați de telespectatori.

Cine este Monique Family, trupa finalistă de la Românii au talent 2023

Monique Family este o trupă formată din 41 de dansatori talentați, cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani, care a obținut suficiente voturi pentru a ajunge în finala emisiunii Românii au Talent 2023.

Cei mici vin de la școala de dans Monique din Bârlad și au fost impresionat cu organizazarea și energia lor, încă din preselecțiile Românii au talent. În această seară, trupa Monique Family are șansa să câștige premiul de 120.000 de euro.

Cine este Eduard Dragu, finalist Românii au talent 2023

Eduard Dragu Sălăgean a reușit să-i impresioneze cu talentul său pe cei patru jurați de la Românii au Talent, dar și cu povestea sa de viață. Finalistul a fost diagnosticat cu autism infantil de la vârsta de 1 an și 9 luni, dar a fost înzestrat cu un simț special și a ajuns muzician.

Eduard Dragu Sălăgean și-a învins teama și a urcat pe scena Românii au talent, unde a cântat la pian. A primit patru de DA din partea juraților și a ajuns mai departe. Publicul l-a votat, în semifinală, iar în această seară luptă pentru trofeul sezonului 13 al emisiunii Românii au talent.

Cine este Oleg Spînu, finalist la Românii au talent 2023

Oleg Spînu are 15 ani și vine din Corlățeni, Republica Moldova. Concurentul de la Românii au Talent 2023 a fost nominalizat și pentru premiul de originalitate de cei patru jurați ai emisiunii! În preselecții, Oleg Spînu a interpretat o piesă de folclor, care i-a făcut pe spectatori să se ridice de pe scaune și să joace, iar în finala din această seară concurează și pentru premiul cel mare, de 120.000 de euro.

„Emani foarte mult optimism, voie bună. Oricum, cred că e clar pentru toată lumea că tu ești făcut să fii pe scenă și să cânți muzică populară.”, a spus Dragoș Bucur.

Cine sunt Olya și Valera, finaliști la Românii au talent 2023

Olya și Valera au 10, respectiv 15 ani, vin din Ucraina și sunt dansatori aerieni. În preselecțiile Românii au talent, Andra a fost impresionată de numărul celor doi și le-a oferit golden buzz-ul.

Olya și Valera au ajuns în finala de la Românii au talent 2023, după ce în semifinală au pregătit un număr excepțional de acrobație.

Cine este Rareș Prisăcariu, puștiul fenomen care a ajuns în finala Românii au Talent

Rareș Prisăcariu are 7 ani, dar este un munte de talent. Finalistul Românii au talent este din Botoșani și a început să citească de la vârstă de 4 ani. A stârnit multe reacții cu aparițiile din show-ul difuzat la Pro TV, încă din audiiții când a obținut primul Golden Buzz al sezonului. Smiley și Pavel Bartoș au fost atât de impresionați de momentul lui, încât au apăsat butonul de aur.

Cine este Sandip Brahamin, finalist la Românii au talent 2023

Sandip Brahamin are 22 de ani și a venit tocmai din India pentru a urca și a dansa pe scena sezonului 13 al emisiunii. A ajuns unul dintre finaliștii de la Românii au talent, după ce a fost votat de public, spre bucuria celor patru jurați, Andra, Andi Moisescu, Mihai Bobonete și Dragoș Bucur.

Cine este Sara Piliego, finalistă la Românii au talent 2023

Sara Piliego, finalista de la Românii au Talent 2023, a primit golden buzz din partea lui Mihai Bobonete. Concurenta are 13 ani, este din București și a cucerit în audiții cu un moment de dans contemporan, care a trimis-o direct în semifinala concursului de talente. Ulterior, Sara a cucerit și publicul telespectator care a trimis-o în finală.

Cine este Taheira Sașa, finalistă la Românii au talent 2023

Taheira Sașa, pe numele său complet Taheira Aija Surugiu Sașa, are 13 ani și este din București. În preselecțiile de la Românii au talent, concurenta a prezentat un număr spectaculos de acrobație de la înălțime, care l-a făcut pe Dragoș Bucur să apese pe butonul auriu. A ajuns în semifinală, de unde votul publicului a trimis-o printre finaliștii sezonului 13. Taheira Sașa mai are trei frați, este vicecampioană națională la circ și a reprezentat România la Campionatul Mondial din Elveția.

Patru concurenți se luptă pentru premiul de originalitate

Tot în această seară, patru concurenți se luptă pentru premiul de originalitate. Bianca Avram, Denisia Sănduleac, Oleg Spînu și Sandip Brahamin vor afla cine a reușit să-i convingă pe telespectatori că merită premiul de originalitate, în valoare de 10.000 euro, pentru care se votează de la sfârșitul ultimei semifinale.

Andra, pe scenă în finală

În finala de vineri seară, un moment special va fi oferit de Andra, iubita cântăreață care se află la masa juriului încă de la primul sezon. Artistanu va fi singură, alături de ea urmând să se afle și Orchestra Fraților Advahov, împreună cu care a pregătit o interpretare de senzație. Marea finală Românii au talent din această seară poate fi urmărită live pe PRO TV și VOYO, începând cu ora 20:30.

Foto: Pro TV

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton