Carmen Movileanu, fosta crainică TVR, vocea de la "Teleenciclopedia": "E bine să te retragi devreme dacă nu vrei să te retragi supărat" / Exclusiv

Carmen Movileanu ne povestește în ce împrejurări a devenit crainică și vocea blândă de la „Teleenciclopedia”, dar și cum a trebuit să se reinventeze după Revoluție. Aflăm detalii neștiute din culisele Televizunii Române într-un interviul oferit, în exclusivitate, pentru UNICA.ro.

Carmen Movileanu a început să lucreze în Televiziunea Română în 1977, la 20 de ani, și remomorează cum a devenit vocea Teleenciclopediei la o vârstă atât de fragedă. Aflăm ce presupunea cenzura comunistă în acele vremuri și cum a rezistat mineriadei, despre care declarară că a devenit o amintire cumplită pentru ea. Carmen Movileanu recunoaște că frumusețea și carisma erau obligatorii pentru o cranică a postului național de televiziune. În plan personal, a fost căsătorită cu directorul de imagine Bogdan Movileanu, de care a divorțat când fiica lor, Maria, nu avea nici doi ani. Ce emoții o încearcă și acum când se gândește la emisiunea „Teleenciclopedia”, ce compromisuri a făcut și cum arată viața ei în prezent, aflăm direct de la Carmen Movileanu, în rândurile de mai jos.

Carmen Movileanu, la 66 de ani. Ce face fosta crainică TVR, vocea „Teleenciclopedia”

La 20 de ani ai devenit vocea Teleenciclopediei. Cred că era cea mai urmărită emisiune de la TVR.

Carmen Movileanu este o bunică fericită. Sursă foto: Arhivă personală

VEZI GALERIA FOTO(1 / 6)

La 20 de ani am intrat în Televiziune, iar pe la 25 am devenit și voce a Teleenciclopediei. Am crezut atunci că simpla curiozitate a realizatorilor emisiunii mă trimite în fața microfonului, dar nu a fost așa. Erau situații, momente în care o voce feminină lipsea din diverse motive și eu puteam să fiu rezervă. Era clar o necesitate, eu făceam parte din echipă și chiar cunoșteam toată bucătăria. Știam însă și cât era de dificil să se audă o voce nouă pe post.

Vedetele din România au strălucit la Festivalul Mamaia 2024. Wow, ce ținute! GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Când, după o primă lectură a unui subiect pe care ar fi trebuit să-l citească Mariana Zaharescu, plecată peste noapte în deplasare, am fost anunțată că vocea mea a plăcut foare mult și că voi continua am rămas… fără voce. Acum mă amuză inocența reacției mele de atunci. Mă socoteam o premiantă! Acasă nu mi-au ajuns cuvintele să povestesc ce s-a întâmplat. Da, pentru mine a fost un premiu pe care și l-ar fi dorit foarte mulți și atunci și astăzi. Un premiu de care încă mă bucur și după 41 de ani.

„Emisiunea asta a avut un destin încercat de rigorile timpurilor în care cenzura a mutilat cultura”

Îți mai aduci aminte emoțiile de atunci?

Maria de la Insula Iubirii, vacanță de vis în Grecia, cu noul iubit. A uitat de Dany Boy, de Marcel și de ispita Beni / FOTO

Recomandarea zilei

Au fost ani în care s-au născut atâtea emoții, atâtea întrebări și atâtea răspunsuri. Niciodată nu voi reuși să le ordonez corect și definitiv cronologic. Emoția intervine la fiecare amintire și, în timp, chiar dacă poate schimba puțin povestea, nu alterează adevărul. Starea de grație a celor peste 40 de ani trăiți în TVR a fost și rămâne emoția. Și emisiunea asta a avut un destin încercat de rigorile timpurilor în care cenzura a mutilat cultura românească. Apoi au venit vremuri tulburate de pricepuți închipuiți, de orgolii, de lipsa banilor, asemeni unei femeie frumoase și deștepte dorită de pofticioși care nu-i pot oferi nimic.

Carmen Movileanu și Octavian Ursulescu. Sursă foto: Arhivă personală

Teleenciclopedia a fost și rămâne emisiunea premium, formatul original și unic de care mi-ar plăcea să se bucure și generațiile viitoare. Pentru mine, Teleenciclopedia a fost materia nestudiată la școală la care am învățat cât nu aș fi învățat niciodată altfel. Și nu mă refer doar la informațiile din textele pe care le-am lecturat, ci la tot ce a însemnat realizarea acestei emisiuni. De la ședința de sumar care se practica atunci și până la difuzarea pe post a emisiunii. Diferit de ceea ce se practică astăzi.

Te-ai lovit de cenzura regimului comunist?

Cenzura, dură și penibilă nu te punea totuși, ca realizator, în situația de a nu avea filme noi la dispoziție. Însă ne dădea de furcă. Toate emisiunile sufereau din cauza cenzurii, textul și imaginea mergeau mână-n mână și problemele la fel. Dar ce nu te omoară te întărește, nu se uită și te pregătește pentru ‘doamne ferește’.

Carmen Movileanu, despre 22 decembrie 1989: „Eram total confuză în bucuria mea, total nepregătită pentru o astfel de situație”

Cum te-a prins Revoluția? Ce schimbări au avut loc în viața ta?

Îmi aduc aminte de ziua de 22 decembrie 1989, când porțile televiziunii s-au deschis larg pentru revoluționari. Curtea devenise punctul zero al românilor ce-și strigau Victoria. În cabina mea de la etajul 3, împreună cu Cornelia Rădulescu, montam un subiect despre civilizația Maya, pe un text citit de Mariana Zaharescu. Ne-am oprit și atunci am avut senzația că am resetat timpul. Eram total confuză în bucuria mea, total nepregătită pentru o astfel de situație.

Pe cât eram de curioasă pe atât de îngrijorată și temătoare. Au urmat zile foarte grele pe care le-am petrecut în televiziune. Eram hrăniți cu cafeaua, ceaiul și covrigii parașutiștilor care locuiau pe holurile din turn. Asta a durat până pe 25 decembrie, la prânz, când am ajuns cu greu acasă.

„Un haos în care speranța plutea liberă”

Cum a fost a doua zi?

M-am întors dimineață, pe 26, pentru că era nevoie de montaj la foc continuu. A fost greu, urât, frig, mizerie, gloanțe, morți, geamuri sparte, filmări nonstop și extrem de multă adrenalină. Un haos în care speranța plutea liberă și timpul avea o altă dimensiune. La începutul lui februarie, în chiar prima săptămâna, părea că lucrurile vor fi puse în ordine. Mă rog, într-o nouă ordine. A fost săptămâna în care am schimbat cabina de montaj cu studioul crainicelor. Greu am fost convinsă că asta trebuia să fac, dar era o decizie de echipă și pentru mine era foarte importantă echipa.

Carmen Movileanu și emoțiile primului direct

Ai devenit crainică. Îți mai amintești primul direct?

La primul direct am fost prezentată de Sanda Țăranu. Era formula prin care noi, crainicele nou venite, să fim prezentare de crainicele consacrate. Două prezentări le-am făcut alături de Sanda iar la sumarul serii m-a lăsat singură. Nu am fost panicată și nici nu m-au omorât emoțiile. Pentru mine nu era chiar totul nou. Cunoșteam studioul și pe oamenii din emisie de la lecturile pentru Teleenciclipedie.

Tot ce a urmat a fost pe cât de nou pe atât de simplu. Poate prea simplu pentru mine. Fascinația totală venea de la faptul că totul era live. Am rămas fascinată de acest direct până la sfârșitul carierei mele de om de televiziune. Nu am iubit deloc înregistrarea.

Carmen Movileanu: „Frumusețea este obligatorie pentru o persoană care trebuie să-și arate chipul pe micul ecran”

Ai considerat vreodată că frumusețea ta a fost un atu în meseria pe care ai dobândit-o?

Și frumusețea este obligatorie pentru o persoană care, zilnic, cum era cazul nostrum, se adresa telespectatorilor. Atunci da, era un criteriu de care chiar se ținea cont. Frumusețea și carisma sunt calitățile despre care își amintesc toți cei care nu ne-au uitat. Lumea ne aștepta cu interes. Doamnele să vadă cu ce ne îmbrăcăm, cum suntem machiate și coafate. Iar domnii…suficient cât să-ți gelozească partenerele. Glumesc, fireste, dar nici nu bănuiești câte povești s-au născut pe această temă.

Lăsând gluma la o parte trebuie să recunoaștem că prezențele noastre erau marcă a personalității instituției. Asta e valabil pentru toate televiziunile. Vedetele unui pot sunt marcă ale fiecărui post. Franța, Italia au și astăzi crainice de programe. Nu cu frecvență mare dare le nu au dispărut.

Carmen Movileanu: „Am înțeles foarte repede că viața de crainic/prezentator va fi una scurtă”

Într-o zi ai venit la muncă și nu te-ai mai regăsit pe desfășurător. Cum ai depășit acest momentul îngrozitor?

Toată lumea a fost șocată în ziua aceea. Cei din Redacția Programe se așteptau și la alte noutăți sau schimbări. La momentul acela noutatea a fost doar dispariția noastră. Dispariția prezentărilor noastre pentru că noi ne-am mutat în redacții, fiecare unde a dorit. De asta chiar s-a ținut cont. Mai toate am ales divertismentul, mai puțin Mirela Atanasiu care a ales redacția film.

Citește și: „Cel mai prețios lucru cu care am plecat de acasă este credința în Dumnezeu”. Ce părere au părinții Lidiei Buble despre cariera ei / Exclusiv

„Nu eram comerciali, devenisem neinteresanți”

Te-ai întors la redacție.

Da, am revenit la viața de redacție, la realizarea și la moderarea multor emisiuni, nu doar de divertisment. Numai sport și transmisii de la Patriarhie nu am moderat. Cu timpul, ca realizator de emisiuni, am căutat oameni care să-mi prezinte emisiunile. Eu am înțeles foarte repede că viața de crainic/prezentator va fi una scurtă. După ’92, când presa de scandal începuse să-și facă de cap, m-am convins că e mai bine să te retragi la timp decât să te retragi supărat. Și nu pentru că aș fi avut eu de ce să mă supăr, nu. Eu chiar am avut o presă bună, nu am fost subiectul nici unui scandal. Dar nimic din ceea ce făceam , din emisiunile pe care le difuza TVR -ul, nu prezenta interes pentru presă.

Nu eram comerciali. Pentru noi mondenul era timp liber, divertisment, nu scandal, devenisem neinteresanți. Am decis să nu mai prezint nimic. Am acceptat ocazional, când mi s-a cerut, considerându-se că am ceva interesant de spus. Dar nu am suferit că nu m-am mai arătat publicului. Oricum primisem, cum am spus, marele premiu de a fi crainică la propunerea colegilor nu la cererea mea.

Carmen Movileanu alături de Corina Dănilă. Sursă foto: Arhivă personală — Carmen Movileanu, alături de Corina Dănilă. Sursă foto: Arhivă personală

„Până m-am măritat trebuia să intru în casă la o anumită oră”

Cum erai în perioada liceului, o rebelă sau o timidă?

Acum îmi dau seama că am fost enervant de cuminte. Am pierdut mult pe chestia asta. Lucruri pe care nu le-am descoperit și nu le-am făcut la vârsta lor nu le-am descoperit nici până azi. Dacă vrei să fi penibil fă la maturitate sau la bătrânețe ce n-ai făcut la tinerețe. Și nici nu aveam cum să fac prea multe greșeli pentru că părinții mei nu-mi prea ofereau ocazia, Până m-am căsătorit, adică la 23 de ani, a trebuit să fiu acasă la ora 21.

Eu lucram de la 20 de ani și când eram în redacție la știri ajungeam acasă și la 2 noaptea. Atunci nu mă certa nimeni dar, când eram la plimbare, la teatru sau la o întâlnire și veneam după ora 21 … nu era bine . Nici după ce m-am căsătorit părinții mei nu renunțaseră la a ne întreba când venim, să nu întârziem, să-i sunăm. Și ce să vezi, am devenit mamă și la fel făceam și eu cu Maria. Acum mi-a mai trecut dar nu de tot.

„M-am măritat la 23 de ani cu un coleg de serviciu”

Când te-ai îndrăgostit prima oară?

M-am măritat la 23 de ani cu un coleg de serviciu pentru că nu aveam unde să cunosc alte persoane. În TVR stăteam mereu, și în weekend. Eram măritată și ai mei nu renunțaseră la obiceiul de a mă întreba când venim acasă, să nu întârziem. Apoi am devenit mamă și am făcut la fel. Și acum îi spun Mariei să nu uite să mă sune când ajunge undeva.

Carmen Movileanu rememorează cel mai greu moment: „Eu suport cu greu să-mi amintesc despre mineriadă”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?

În viață sunt multe momente grele și, prin comparație, unul mai greu ca altul. Cele mai dureroase sunt momentele despărțirii de părinți. Astea nu le poți compara cu nimic cu toate că fac parte din firescul vieții. Sunt și momente care intervin în viață și pe care nu le poți uita. Nu le iubești și nu-ți face plăcere să vorbești despre ele. Eu suport cu greu să-mi amintesc despre mineriadă, despre momentele infernale în care am rămas în studioul 5 cu colegul meu operator anunțând intrerupera emisiei. Eram îngroziți în spatele ușilor blocate sub furia unei gloate furioase. Nu știu dacă mi-a fost frică sau dacă m-am simțit mai puternică dar cu siguranță am trăit o stare pe care nu o doresc nimănui.

„Nu vreau să o mai văd niciodată”

Ce s-a întâmplat până la urmă?

Nu mă mai uitam la camera, ci la ușa agresată de minerii care strigau „studioul 5 deschideți ușa!”. Eu, cameramanul, reflectorul, o regie goală, stinsă și părăsită. Habar nu aveam ce am de făcut. Responsabilitate, teamă, dorința de a pune punct? Ce înțelegeau oamenii de acasă, ce vedeau părinții mei, cum aveau să judece acel moment? Mai târziu am înțeles că teama noastră, a mea și a cameramanului, a fost doar problema noastră. Restul era politică. A rămas în arhivă o secvență pe care am revăzut-o și pe care nu vreau să o mai văd niciodată. Nu știu cum aș fi suportat, ca părinte, acel moment. Au fost pentru mine 15 minute de groază care m-au legat însă pe viață de colegul meu cameraman.

Când ai dezamăgit cel mai tare și de ce?

Probabil că am dezamăgit de atâtea ori încât nici măcar nu mi-am dat seama când a fost cel mai grav. Mi-e greu să cred că am fost atât de lipsită de importanță încât să nu fi dezamăgit. Poate că mi-ar fi fost de ajutor să aflu la momentul potrivit ce ar fi fost de reparat, de corectat, de înlocuit sau n-ar mai fi fost dezamăgire. Pe ai mei părinți sigur i-am dezamăgit tare când am divorțat, dar ei mi-au rămas alături. Am strâns și eu ceva dezamăgiri, auzite și văzute, dar nici eu nu am făcut corecții. Nu le-am comentat dar nici nu le-am uitat .

Carmen Movileanu: „În fiecare zi a vieții mele mi se întâmplă să fac un compromis”

Ai făcut compromisuri în viață?

Cum să trăiești fără compromisuri? Nu se poate! Eu știu definiția din DEX. Toată viața este o înțelegere, o concesie, un acord care se bazează pe cedări reciproce sau s-a schimbat cumva definiția? Cred și nu greșesc recunoscând că în fiecare zi a vieții mele fac cel puțin un compromis. În ultimii 30 de ani aș spune că aș fi trăit degeaba dacă n-aș fi făcut compromisuri sau nu aș fi trăit deloc. Nouă ne place să ne jucăm de-a cuvintele, să ne atribuim stări și sentimente extreme asupra cărora să stăm să povestim, să filozofăm. Să demonstrăm ce inteligențe avem noi și cât de bine știm să judecăm lucrurile. Cât suntem de nedreptățiți în fața vieții, cum facem noi tot ce trebuie și nimeni nu ne înțelege. Sigur am omis multe din înșiruire, dar treacă de la mine, fac și eu un compromis ca să mai las loc și altora de povestit.

Foto: Carmen Movileanu – arhivă personală

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro