Carmen Iohannis a urcat pe cel mai înalt vârf din România. Cum s-a fotografiat Prima Doamnă a României

.

Carmen Iohannis este o iubitoare a naturii. După ce în luna martie și-a dus elevii într-o excursie în pădure, Prima Doamnă a României a urcat acum pe cel mai înalt vârf de munte din țară, Vârful Moldoveanu.

Soția lui Klaus Iohannis s-a fotografiat în vârful muntelui, la o altitudine de 2544 metri, alături de tricolor.

Carmen Iohannis a urcat pe Vârful Moldoveanu

Carmen Iohannis nu a mers singură la munte, ci a fost însoțită de soțul ei, președintele Klaus Iohannis. În fotografia postată de Prima Doamnă pe Facebook apare, stând cu spatele, și șeful statului.

În vârful muntelui, Klaus și Carmen Iohannis s-au întâlnit cu câțiva turiști cu care au stat și de vorbă. Unul dintre cei pe care șeful statului și soția sa i-au văzut pe Moldoveanu a fost Ultramaratonistul Polgar Levente Ioan, care a și povestit despre această întâlnire pe pagina sa de Facebook.

Atletul a explicat că a participat la o competiție când l-a văzut pe Vârful Moldoveanu pe Klaus Iohannis. Acesta a dezvăluit că președintele a stat de vorbă cu el și chiar l-a felicitat pentru performanețele sale.

„Traseul competiției de ieri la care am participat (voi scrie în altă postare despre) a urcat și pe vârful Moldoveanu, unde l-am întâlnit pe domnul președinte al României. M-a recunoscut imediat, am schimbat câteva vorbe, am vorbit și despre unele situații personale de la Aiud. M-a felicitat și încurajat”, a scris Polgar Levente Ioan pe rețeaua de socializare, unde a și postat o fotografie în care apare alături de Klaus Iohannis.

Citește și: Ce spunea Stephan Pelger despre colaborarea cu Carmen Iohannis: „Am fost destul de dezamăgit”

Citește și: Cât costă bijuteriile cu care s-a afișat Carmen Iohannis în Germania. Ce ținută a ales Prima Doamnă

Citește și: Dispută între designerii care au îmbrăcat-o pe Carmen Iohannis la încoronarea Regelui Charles. Irina Schrotter și Eli Lăsean i-au răspuns lui Cătălin Botezatu

Citește și: Carmen Iohannis, criticată de Oana Roman: „Face un afront înfiorător protocolului” / Video

Cât costă geaca pe care președintele a purtat-o pe munte

Klaus și Carmen Iohannis nu au urcat nepregătiți pe munte. Cuplul prezidențial s-a echipat corespunzător pentru vremea rece din vârful muntelui. În timp ce Prima Doamnă a ales să poarte o pereche de pantaloni bej și o geacă roz pal groasă, președintele a optat pentru o ținută mai lejeră.

Acesta a îmbrăcat o pereche de pantaloni scurți albi, însă în partea de sus a ales să îmbrace o geacă mai groasă, special creată pentru drumeții.

Potrivit Libertatea, Klaus Iohannis a decis să îmbrace o geacă a brandului 66 North, realizată din două straturi de material, oferă protecție contra vântului și apei și este izolată pentru a menține căldura.

Conform site-ului brandului islandez, această geacă costă 550 euro (aproximativ 2.723 lei).

Nu este pentru prima dată când Klaus și Camrne Iohannis sunt văzuți făcând drumeții. Cei doi obișnuiesc să urce pe munte și chiar să meargă la schi.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus imaginile cu Carmen și Klaus Iohannis pe Vârful Moldoveanu

Sursă foto: Facebook, Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton