Carmen Harra: „Andra și Cătălin Măruță sunt în pericolul unui divorț. Ei nu sunt suflete pereche!”

.

Carmen Harra a făcut câteva afirmații neașteptate despre unul dintre cele mai închegate cupluri din showbizul românesc  – Cătălin Măruță și Andra.

Prezentatorul de televiziune și Andra sunt căsătoriți din 2008 și au doi copii – o fată, Eva (6 ani) și un băiat, David (11 ani). Chiar în luna aprilie, cei doi și-au reînnoit jurămintele de iubire pentru a celebra 14 ani de mariaj.

Carmen Harra a vorbit despre relația celor doi la Prima TV, în emisiunea ”Exclusiv”, moderată de Cristi Brancu. Brancu a adus în discuție îndrăgitul cuplu pentru că Andra a spus, în urmă cu câteva zile, în mediul online, că și-ar fi pierdut inelul de logodnă și că nu ar fi rău ca Măruță să-I cumpere unul nou.

 Celebra clarvăzătoare a spus că există posibilitatea unui divorț între Măruță și Andra, iar acesta s-ar putea declanșa la inițiativa cântăreței.

Andra şi Măruţă sunt, pentru mine, un cuplu senzaţional. Eu am calculat codurile lor fără să îmi dau seama într-o emisiune în direct, la Măruţă.

El mi-a dat data lui de naştere şi cea a Andrei, vorbim de 2008, deci în urmă cu 14 ani, nici nu ştiu dacă erau căsătoriţi la acea vreme.

Atât ştiu că i-am spus, că se va căsători, va avea o fată şi un băiat, dar există şi pericolul unui divorţ generat de ea, şi nu de el. Pentru că, făcând codurile acestea divine, care sunt precum codurile genetice – ceva cu care noi ne naștem  -, observăm că în ele sunt anumite acțiuni pe care noi putem să le facem la un moment dat în viață.

Vorbim despre cifra 13. După 13 ani de căsătorie, în mod simbolic ea pierde acest inel de logodnă. Ei sunt doi oameni a căror relaţie poate să fie extraordinară, dar se poate termina într-un dezastru. Măruță și-a calculate această căsătorie, a știut exact la ce să se aștepte (n.r. – de la Andra). În general, oamenii nu planifică, se aruncă orbește într-o căsătorie, iar apoi suferă consecințele.

Ei nu sunt suflete pereche şi nu este nici relaţie karmică între ei, este foarte interesant – a spus Carmen Harra.

Citeşte şi: EXCLUSIV. Andreea Berecleanu, despre copilăria ei: „Comunismul a fost ca o boală”

Citeşte şi: Cum și-a descoperit Andreea Bănică diastaza. Simptomele care au făcut-o să meargă la medic

Citeşte şi: Ce a pățit Oana Radu după ce a refuzat să cânte la o nuntă. „O să depun plângere la poliție!”

Citeşte şi: Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, despărțiți din nou?

Cătălin Măruță și Andra s-au logodit în Veneția.

Cătălin e foarte romantic. În Veneția mi-a oferit inelul de logodnă. Într-un magazin de mobilă mi-a zis: Ce-ar fi să ne căsătorim? Și apoi a fost o cerere la Câmpia Turzii. Am zis „DA” la fiecare cerere de-a lui. Mi-a plăcut că m-a cerut de mai multe ori. La Veneția i-am zis că vreau să ne reînnoim jurămintele ca-n filme, copiii noștri vor fi de față și va fi ceva important pentru noi, pentru că sunt și ei alături și se vor bucura și ei de dragostea noastră, a povestit Andra, acum câteva luni, la Pro FM.

Foto – Facebook

Ultima modificare mai 12, 2022 11:01 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale