Carmen Grebenișan (31 ani) și soțul ei, Alex Militaru, s-au separat, după trei ani de căsnicie. Influencerița a anunțat despărțirea în mediul online, unde a precizat că totul s-a produs pe cale amiabilă și vor continua să colaboreze pe plan profesional.
Cuprins
Cuprins
Carmen Grebenișan și Alex Militaru s-au separat
Carmen Grebenișan a făcut un anunț neașteptat pe pagina de Instagram. Influencerița, care a cucerit publicul Survivor anul trecut, și-a anunțat despărțirea de Alex Militaru, cel care i-a fost soț timp de trei ani. Aceasta a precizat că deja s-au separat și că urmează să se mute din casa în care încă locuiește cu fostul ei partener.
„Acestea fiind spuse, cred că v-ați dat seama, probabil de ceea ce s-a întâmplat. Eu și Alex am ales să ne separăm de comun acord printr-o modalitate prietenoasă. În scurt timp, eu o să mă mut din locuința pe care o avem împreună. Când o să simt să expun mai multe detalii despre acest subiect în online, o să o fac. Ce vă comunic acum s-a întâmplat deja de câteva săptămâni. Tot ce trebuie să știți este că nu e o decizie impulsivă”, a afirmat Carmen Grebenișan în mediul online.
Influencerița a explicat că deja discutau de o perioadă de despărțire și că au decis să facă acest pas acum, cât încă se înțeleg bine și pot rămâne prieteni.
„Este o decizie rațională, concluzionată în mult timp, pe baza unor motive pe care, evident, nu pot să le expun pentru că țin de intimitatea noastră pe care o respect. Noi ne înțelegem bine și chiar ținem mult unul la celălalt, dar uneori asta nu este de ajuns. Tot ce trebuie să știți este că nu suntem supărați și nu o să ne vedeți depresivi. Suntem destul de maturi încât să luam această decizie înainte să se ajungă la un moment mai tragic. Am ales să mergem mai departe separat. Vreau să vă mulțumesc că ne-ați susținut atât împreună, cât și separat”, a continuat ea pe rețelele de socializare.
Citește și: Soțul lui Carmen Grebenișan, Alex Militaru, a aflat că e adoptat la 18 ani. „Sufeream fără să știu” / Video
Influencerița spune că îl va susține pe Alex Militaru pe parcursul său profesional
Totodată, Carmen Grebenișan și-a arătat susținerea pentru Alex Militaru pe care va continua să îl ajute pe partea profesională.
„Cât despre mine, o să-l susțin în continuare pe Alex Militaru cât de mult pot eu și o să-i ofer mereu ajutorul meu atunci când va avea nevoie. S-a dezvoltat foarte frumos în ultima vreme și mă bucur că a ajuns mai multă lume să-l cunoască, este un băiat cu foarte multă carismă și sper să ajungă cât mai departe în viața asta. Mă bucur că am putut să contribui la ascensiunea lui și să-l ajut cât de mult am putut”, a mai spus ea.
Cei doi nu exclud posibilitatea de a continua să colaboreze și să mai fie văzuți împreună în diferite proiecte, mai ales că, înainte de toate, sunt buni prieteni.
„Este foarte posibil să ne mai vedeți în clipuri, să mai colaborăm pentru că avem o energie și o prietenie care nu dispare așa, peste noapte, sunt alte motive la mijloc care ne-au determinat să luăm această decizie. Să știți că suntem okay și vorbim în fiecare zi, momentan locuim în aceeași casă. Este o despărțire atipică, pe care, posibil mulți dintre voi nu o să înțeleagă pentru că lumea este obișnuită să se despartă prin ceartă și situații dramatice. Dar eu țin să cred că avem inteligență emoțională, maturitate și puterea să alegem ceea ce este mai bine pentru noi înainte să se ajungă la momente de ceartă, ură și alte situații care nu ne reprezintă”, a subliniat Carmen.
Citește și: Kate Middleton a anunțat că are cancer. Prinţesa de Wales face chimioterapie / Video
Citește și: Andreea Mantea, dezvăluiri despre relația cu părinții ei: „Nu mi-era teamă, mi-era rușine” / Exclusiv
Carmen Grebenișan, mesaj pentru Alex
Înainte de a-și încheia mesajul, Carmen Grebenișan a ținut să-i transmită și un mesaj lui Alex Militaru. Aceasta i-a spus că se bucură că, deși căsnicia lor s-a încheiat, nu același lucru s-a întâmplat și cu prietenia lor.
„Am învățat multe lecții cu tine, Alex și a fost o etapă foarte frumoasă din viața mea, mă bucur că ai făcut parte din ea. Eu cred că o să faci parte în continuare, doar că altfel. Noi o să fim prezenți în online, doar că, în mare parte, separat. În rest, nu pot să mă pronunț pentru că nu știm niciodată ceea ce ne rezervă viitorul, dar tot ce știu este că amândoi avem inima deschisă pentru a primi tot ceea ce este mai bun în viața asta. Peace and love”, a mai scris Carmen Grebenișan.
Alex Militaru, preima reacție după ce Carmen Grebenișan a anunțat separarea
Deși inițial a dat repost anunțului făcut de Carmen Grebenișan pe pagina sa de Instagram, acum Alex Militaru spune că într-adevăr s-au separat, dar a precizat că nu se pune problema unui divorț.
Bărbatul a precizat că încă locuiesc împreună și că în acest weekend Alina Ceușan a venit în vizită cu fiul ei, Rock, la ei acasă.
„A fost o separare și atât, nimic mai mult. Nu a mers nimeni la niciun notar să semneze actele de divorț și nici nu o să se întâmple acest lucru pentru că nu o să ne despărțim. Ieri, da, e adevărat că ne-am întâlnit cu Alina (Ceușan – n.r) soțul și fiul său acasă, la noi, nu la ei, unde am stat de vorbă și ne-am simțit bine ca între prieteni”, a declarat Alex Militaru pentru Click.
Prin aceste afirmații, Alex Militaru a contrazis ceea ce a scris soția sa privind despărțirea lor și pe care inițial și el a confirmat-o pe pagina sa de Instagram.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Carmen Grebenișan și Alex Militaru
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare martie 25, 2024 4:20 pm