Carmen Grebenișan, adevărul despre operațiile estetice. Influencerița vrea să își înlocuiască implanturile mamare: „Sunt considerate cancerigene”

.

Carmen Grebenișan (32 ani) a dezvăluit că își face griji din cauza implanturilor mamare pe care și le-a pus la vârsta de 21 de ani. Influencerița spune că urmează să își facă o nouă intervenție chirurgicală pentru a le înlocui întrucât acestea sunt cancerigene și au fost retrase de pe piață.

Ce intervenții estetice are Carmen Grebenișan

Carmen Grebenișan este una dintre cele mai îndrăgite și apreciate influencerițe de fashion din România, astfel că nu este de mirare că face tot posibilul să arate mereu bine. Aceasta a recunoscut că și-a făcut câteva retușuri la medicul estetician și spune că apelează mereu la tratamente de înfrumusețare.

Mai mult, Carmen a recunoscut că și-a pus implanturi mamare pe când avea doar 21 de ani, implanturi pe care acum intenționează să le înlocuiască după ce a aflat că sunt cancerigene.

„Sunt destul de transparentă cu situațiile astea, nu prea am vreo problemă în a le expune. Niciodată n-am avut, mi se pare că trebuie să fii asumat în momentul în care te apuci să-ți modifici corpul, măcar să fii împăcat cu tine la final, dacă nu înainte. Am o operație de implant mamar, pe care am făcut-o undeva la 21 sau 22 de ani, ceva de genul ăsta. Am 280 de mililitri implant mamar formă anatomică”, a dezvăluit influencerița pe TikTok.

Citește și: Carmen Grebenișan dă replica după ce a fost acuzată că i-a fost infidelă fostului soț, Alex Militaru. Cum a trecut peste divorț: „Am suferit în timpul relației”

Citește și: Carmen Grebenișan, primele fotografii cu noul iubit: „Singurul care ți se potrivește”

De asemenea, Carmen Grebenișan a spus că a ales să-și pună acid hialuronic în buze și și-a corectat cearcănele.

„Prima intervenție pe care am avut-o la față a fost injectarea buzelor, pe care le-am dizolvat de câteva ori, pentru că nu mi-a plăcut forma și acum îmi place foarte mult, deci am acid hialuronic în buze. După scurt timp mi-am umplut cearcănele, mi-am pus botox în zona cearcănelor, că îmi era destul de adâncită. Am botox în frunte și mi-am pus în zona messeterului, ca să-mi subțieze partea asta de față, pentru că fața mea este foarte asimetrică”, a mai recunoscut ea.

„Mi-am pus acid hialuronic în zona tâmplelor, în momentul în care mi s-a dizolvat grăsimea naturală din tâmple. N-am rinoplastie și nici fațete”, a subliniat Carmen Grebenișan.

Influencerița își face griji din cauza implanturilor mamare

Carmen Grebenișan are implanturile mamare de 10 ani, iar acum este hotărâtă să le schimbe. Nu din cauza aspectului, ci a faptului că a aflat că pot fi cancerigene. Astfel, este hotărâtă ca anul viitor să treacă din nou pragul cabinetului medicului estetician pentru a le înlocui cu unele mai sigure.

„Mereu apelez la intervenții minim invazive și tratamente faciale de ultima oră. Nu am în plan să apelez la vreo intervenție estetică în curând, doar poate să-mi schimb implanturile mamare, dar cred că abia anul viitor se va întâmpla asta. Cele pe care le am acum au fost scoase de pe piață, pe motiv că sunt considerate cancerigene și mi-a fost recomandat să le schimb, deși cele pentru care am optat sunt, practic, pe viață și nu ar fi fost necesar să fac asta”, a declarat Carmen pentru Click.

Citește și: Vlad Miriță și-a făcut fermă în Târgoviște. Prețul uriaș cu care vinde un porc de Crăciun

Citește și: Iustin Petrescu are o nouă iubită, după despărțirea de Marilu Dobrescu. „O rază de soare, blândă, inteligentă.” Cum au fost surprinși cei doi îndrăgostiți

Carmen Grebenișan s-a lansat în lumea creatorilor de conținut în urmă cu mai mulți ani, alături de prietena ei, Alina Ceușan. Cele două au reușit să își creeze o comunitate uriașă pe Instagram, acolo unde Carmen are peste 680 mii de urmăritori.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Carmen Grebenișan

Sursă foto: Instagram

Ultima modificare noiembrie 5, 2024 4:40 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale