Carmen Dell’Orefice, cel mai în vârstă supermodel din lume, a pozat nud la 91 de ani

.

Carmen Dell’Orefice a apărut fără haine în cel mai recent număr al revistei New You. Dell’Orefice are 91 de ani și este cel mai în vârstă supermodel din lume.

Carmen Dell’Orefice este originară din Italia și și-a început cariera în modeling la 15 ani. Acum, a făcut o ședință foto nud în care arată fenomenal, dovedind, încă o dată, că frumusețea nu are vârstă. Carmen a fost fotografiată întinsă pe un pat, acoperindu-și trupul cu cearșaful. Ultima oară a pozat pentru revista New You în urmă cu 10 ani.

Carmen Dell’Orefice s-a declarat încântată de provocarea de a poza nud la 91 de ani.

Lucrând cu renumitul fotograf Fadil [Berisha], am avut încredere în viziunea lui, știind că este vorba despre ce vede el special în mine. Când suntem acolo, are loc o sinergie, iar un fotograf deschis la minte poate scoate la iveală acest lucru. Totul este o proiecție. Cu toții suntem actori tăcuți. Despre asta e vorba – a spus modelul, potrivit People.com.

Vezi fotografia cu Carmen Dell’Orefice, nud, în galeria foto de mai sus.

Pe coperta revistei a apărut, împreună cu Dell’Orefice și un alt model renumit, Beverley Johnson (69 de ani).

Citeşte şi: Geanina Ilieș pleacă de la Pro TV după 15 ani de activitate. „Sunt într-o schimbare”

Citeşte şi: Drama actriței Kelly McGillis, celebră pentru rolul din „Top Gun”. Ce i s-a întâmplat la 25 de ani i-a schimbat definitiv viața

Citeşte şi: Ramona Bădescu a apelat la ajutorul unui antrenor holistic pentru a scăpa de depresie. „Am îmbrățișat copaci!”

Citeşte şi: Mama Monicăi Tatoiu a murit. „Eu mă bucur. M-am rugat să o ia Dumnezeu. Fără pomeni, fără priveghi!”

Johnson a declarat pentru presa că a fost un vis să lucreze cu Dell’Orefice, pe care o admiră atât de mult.  

Îmi place să spun că această femeie este idolul meu. Este un model obiectiv. Ea a fost un mentor pentru mine și nici măcar nu știe acest lucru. Iar eu am cel mai mare respect pentru această femeie. Îi cunosc toate fotografiile. Ea are cele mai impresionante lucrări din industria modelingului –  a spus Johnson.

Carmen Dell'Orefice, cel mai în vârstă supermodel din lume, a pozat nud la 91 de ani
Carmen Dell’Orefice (1955)

Atât Dell’Orefice, cât și Johnson au apărut într-o mulțime de reviste și au fost modele pentru nenumărați designeri, construind cariere de neegalat în industrie.

Johnson a făcut istorie în 1974, când a devenit primul model de culoare care a apărut pe coperta revistei Vogue. Deși pictorialul a avut un rol important în cariera ei, ea a criticat modul în care industria tratează oamenii de culoare.

Nu există diversitate în eșalonul superior. Niciuna. Nu avem un loc la masă. Nu avem reprezentare în lumea modei. Abia acum vezi modele de culoare și crezi că am ajuns undeva. Dar, practic, din punct de vedere economic, noi nu participăm financiar în această industrie  – a declarat Johnson, în vara anului 2020.

Dell’Orefice, între timp, a avut propriul ei succes în Vogue când a apărut în revistă, în 1946, la vârsta de 15 ani. A fost unul dintre cele mai tinere modele care au apărut vreodată în paginile aceste reviste iconice.

Foto – Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton