Carmen Brumă (45 de ani) și Mircea Badea (48 de ani) formează un cuplu din anul 2000. Împreună un fiu, Vlad, în vârstă de 8 ani. Invitată în podcastul „Te Ascult”, găzduit de Ilinca Vandici, Carmen a spus care crede că sunt secretele relației sale de 22 de ani cu Mircea.
Carmen Brumă a spus care este secretul relației sale de 22 de ani cu Mircea Badea: „Ne mai și contrazicem”
„Nu cred că există o formulă. Cred că există noroc, un soi de compatibilitate de la început, nu chimie, chimia vine și pleacă. Apoi, trebuie să existe capacitatea de negociere, dorința de a face o echipă, trebuie să știi să joci în echipă. Trebuie să fixezi unele lucruri clar, să știi să respecți intimitatea celui de lângă tine, mai ales spațiul lui, fizic și psihic. Dă-i spațiu, lasă-l să respire. Respectă-i plăcerile, nebuniile”, a explicat Carmen Brumă.
„Important este să nu schimbi atât de mult (n.red.: la tine sau la partener) încât să te pierzi pe tine. Foarte important, în relațiile lungi, este să-ți faci constant evaluări. Întreabă-te de ce stai în relația în care ești. Pui pozitivele și negativele, ieși pe plus, continuăm, ieși pe minus, te desparți. Sigur că nu e ușor, dar eu încerc să simplific lucrurile”, a continuat.
„Ne mai și contrazicem, îți dai seama. E absolut normal”, a mai spus. Totodată, Carmen a vorbit despre cum gestionează ea și Mircea mesajele negative din mediul online.
„În cazul lui Mircea este mult mai mult decât hate. Mircea s-a luptat cu un sistem, cu un președinte al României, vorbim de o chestie foarte complicată, serioasă, la un nivel mai mare decât comentariile de pe Internet. Am trecut prin situații care m-au călit. Au fost multe perioade tensionate (n.red.: când a fost atacată pentru declarațiile prezentatorului TV)”, a declarat.
Articolul continuă după recomandări
Citește și: Mircea Badea și Carmen Brumă, fotografie rară împreună. Prezentatorul TV, ironic la adresa lui George Buhnici în descrierea imaginii
Citește și: 5 reguli pentru a scăpa de kg acumulate în vacanță de la Carmen Brumă
„E firesc să suferi la început (n.red.: când ești criticat), dar e normal. În meseria asta e foarte important să suporți și această latură. Noi suntem niște exponate, omul poate să vină să spună că nu te place. Poți să duci? Dacă nu, e coadă mare în spate, nu te pune nimeni. De bună voie si nesilită de nimeni m-am băgat în asta. Știam când m-am cuplat cu Mircea cine e, ce face și care sunt riscurile. Nu pot să vin ca o floricică să zic: «Vai, ce-am pătimit eu din vina lui Mircea»”, a continuat.
„Mi-a plăcut omul, l-am luat cu tot ce a reprezentat. Sigur că au fost momente dificile, în care mi-a fost și frică pentru siguranța mea și a copilului. Au fost multe mesaje și nu poți să știi până unde se ajunge. Mircea nu se lupta cu oamenii care lăsau mesaje pe net, era vorba de un sistem, de un întreg…”, a adăugat.
Cum își protejează fiul de mesajele din online?
„El apare foarte rar în pozele noastre publice. Sunt poze cu el de când era foarte mic, în ideea în care el se transformă și va ajunge să mai semene foarte puțin cu cel de la 3 ani. Am încercat să-l protejăm, încercăm să-i explicăm cine sunt părinții lui și sperăm că, la vârsta la care va lua contact cu situațiile, noi vom fi fost până atunci suficient de abili și capabili să-i explicăm astfel încât să le înțeleagă și să le accepte așa cum sunt. Îl cheamă Vlad Badea Brumă, știe lumea la școală cine este (n.red.: dar nu au avut experiențe negative cu profesorii/colegii)”, a mai explicat Carmen.
Mircea și Carmen s-au cunoscut în 1998, prin intermediul lui Mihai Mitoșeru. În anul următor, au devenit colegi, Carmen fiind una dintre asistentele emisiunii „Noaptea târziu”, găzduită de Mircea și de jurnalistul Oreste Teodorescu. Deși sunt împreună de peste 20 de ani, perechea nu-și dorește să se căsătorească.
„El a spus la TV, în văzul lumii, că m-a cerut, că mi-a dat inel și că eu am refuzat. Deci să risipim această compasiune cu «biata Brumă». E adevărat că cei de la revistele pentru mirese mă tot pun pe copertă, poate-poate s-o lega ceva. În poze, sunt foarte măritabilă”, mărturisea Carmen în trecut. „Longevitatea în cuplu nu are legătură cu niște simple formalități. Sunt suficient de multe acte în viața mea în acest moment”, mai declara vedeta TV.
Într-un interviu pentru revista VIVA!, Carmen mai spunea: „Referitor la divergențe, da, avem, e natural, firesc și chiar sănătos. Pe unele le rezolvăm, pe altele nu, pentru că nu sunt importante. (…) Cred că suntem în egală măsură [impulsivi] și cedăm pe rând, în funcție de care se aprinde mai tare într-o anumită situație. Nu pot să fac o evaluare corectă la capitolul romantism. Referitor la cum ne surprindem, e simplu. Nu ne surprindem și nici nu încercăm. (zâmbește) E suficient să contribuim reciproc la momentele de fericire ale celuilalt, să ne respectăm spațiul și să facem echipă. Restul e «poleială»”.
Foto: Instagram
Ultima modificare august 19, 2022 4:16 pm