«Dacă vrei loialitate absolută, îţi iei un bichon maltez», spune Carmen Brumă.
O pereche de sandale cu talpă ortopedică din rafie şi nişte picioare bronzate şi interminabile, apoi talia marcată de fusta conică, până la genunchi şi – şoc! – Carmen Brumă nu purta bustieră de sport. A fost o mare uşurare să văd asta, după toate articolele citite despre ea. Aflasem că nu mănâncă prăjeli de zece ani, că face trei-patru antrenamente pe săptămână, că se trezeşte la şapte dimineaţa (întotdeauna) şi că cel mai mare vis al ei este să alerge la maraton.
Ajunsesem să mă întreb sincer dacă această femeie-atlet perfectă şi perfect disciplinată există cu adevărat. Iată că o aveam acum în faţa ochilor, şi primul lucru pe care-l observam nu erau muşchii de la picioare, ci elasticitatea mersului; nu organismul fără toxine, ci tenul luminos, gropiţele incredibile şi ochii. Dar despre ochi îţi spun mai târziu. Mi-a zâmbit şi şi-a aranjat inutil o şuviţă de păr. „Mi l-am întins la coafor şi nu sunt obişnuită.”
Nimeni nu-i spune Carmen
Arăta excelent. Era încă sub semnul vacanţei petrecute în Croaţia şi Grecia şi alesese, dintre toate parfumurile, „Mediterranean” de Elisabeth Arden. M-a condus pe holul lung din sediul Realitatea TV şi, pe drum, a primit mai bine de cinci complimente: „Brumiţă, ce bine arăţi!” (Nimeni din viaţa ei nu-i spune Carmen, majoritatea o alintă Brumi sau Brumiţă, şi noi vom face la fel.) Portarul n-o recunoscuse la intrare: „Unde mergeţi, domnişoară?” „Unde merg de opt ani. La serviciu merg!” Anii lui Brumi în televiziune însumează zece. Nici ei nu-i vine să creadă că s-au strâns aşa mulţi. De la o studentă asistentă la Tele Eurobingo Show, prin matinaluri şi „nopţi târzii”, emisiuni despre nutriţie, sport sau tendinţe, a ajuns primul om angajat în redacţia de sport din Realitatea. Aici este de cinci ani şi aici am găsit-o eu.
Live, cu întreruperi
Pe biroul domnişoarei editor-prezentator sportiv o aşteaptă casete cu declaraţii calde de la Dan Petrescu, un exemplar din cartea „Alimentele. Adevăr şi impostură”, sub multe coli cu notiţe şi un portfard auriu, pentru ultimele retuşuri înainte de live. „Lucrez la un documentar despre organismele modificate genetic”, îmi spune cu ochii pe cele două monitoare de sport, pe inbox şi pe ceasul Tag Heuer de la mână. Îmi povesteşte cu lux de amănunte despre proiect, despre acrilamide şi cum fac ele rău organismului. Se simte confortabil să vorbească despre asta – este singurul domeniu, spune ea, în care are experienţă şi ştie că are ceva de zis. Prin urmare, este invitată cel mai mult în rubrici de fitness care ne lasă cu mari curiozităţi despre femeia din spatele sportivei. N-apuc să o întreb mai mult. E şi douăzeci, trebuie să intre în emisie. Din portfard apar o oglinjoară argintie şi un gloss şi dispar la fel de rapid. E în direct şi citeşte ştirile pregătite împreună cu echipa. Doar două, că intervine o transmisie live de la Parlament. „Vezi, ăsta-i oful nostru”, îmi spune resemnată apăsând butonul OFF al lavalierei, „vine politica peste noi.”
VEZI Viaţa contra cronometru
După spusele ei, toată ziua i se desfăşoară contra cronometru. Şi nu e o figură de stil. Are un ceas special pentru sport, care-i cronometrează turele şi îi arată care a fost cea mai bună performanţă. Cu el îşi începe dimineaţa. „Dacă nu am timp să mă duc la sală, dau o fugă în Moghioroş, care e la doi paşi de mine. Şi alerg de când ies pe uşă, ca să nu pierd timpul.” Când se simte în formă, aleargă şi 7-8 kilometri. Apoi, scrie pentru emisiunea „Brumă de nutriţie” – trebuie să dea câte un material pe zi, şapte zile din şapte. Iar seara, este în redacţie şi pe ecranul tău. O asemenea disciplină, pe mine, care îmi pierd jumătate de oră zilnic căutându-mi cheile, mă copleşeşte. Dar rezultate se văd… la şedinţa foto.
Şi un corp dezarmant
Spre finalul machiajului, în echilibru pe un taburet îngust, îşi flexează genunchii până la bărbie dintr-o singură mişcare. „Să mă dezmorţesc”, îmi spune, văzându-mă cu gura căscată, „la televiziune machiajul durează cel mult opt minute.” Intră fără efort într-o rochie tubulară care i se mulează ascultătoare pe fiecare formă. „În sfârşit, vede lumea că sunt şi eu fetiţă, nu mai sunt halterofil, remarcă privindu-se în oglindă”. „Kinky Brumi” exclamă încântată o colegă, în timp ce alta se minunează de lipsa vergeturilor, de umerii perfect conturaţi, de abdomen. În fine, ne-a luat valul pe toate. Are un corp dezarmant, iar povestea din spatele lui pare, pentru sedentari şi iubitorii de pizza, de domeniul fantasticului. Răspunsurile pe care Brumi le dă astăzi sunt de bunsimţ: „nu merg la spa; pentru vergeturi, folosesc regulat creme de bună calitate”; „am o zi pe săptămână în care mănânc doar legume şi fructe neprocesate”; „nu beau niciun fel de suc, nici măcar fresh-uri, pentru că e mult mai sănătos să mănânci fructul întreg”, „nu renunţ la antrenament nici în weekend”, „nu, nu e o dietă propriuzisă, e stilul meu de viaţă”. Dar ca să ajungă la acest firesc în care totul pare uşor, i-au trebuit zece ani de autodisciplină. Şi a început de jos de tot, de la un profund dezechilibru.
Carmen Brumă: «Moscova?! Am crezut că mor»
„Eram în clasa aIXa, tocmai ieşisem Miss Boboc şi eram pe culmile gloriei mele adolescentine. Când vine taică-miu (care fusese delegat pe lângă Ambasada României la Moscova) şi-mi zice: ÇPăpuşă, plecăm cu toţii la MoscovaÈ. Dacă zicea America sau altceva, era o şmecherie. Dar Moscova?! Am crezut că mor.” Se întâmpla imediat după Revoluţie, când să mergi la Moscova şi să trebuiască să înveţi limba rusă de la zero nu era tocmai cel mai cool lucru din lume pentru o puştoaică de 15 ani. „Psihic, am căzut. Clar. M-am dus acolo şi nu-mi plăcea nimic. Mi-era frig încontinuu, nu-mi plăcea de nimeni, nu voiam, nu înţelegeam ce dracului vorbesc ăia şi nici nu mă interesa. Şi în ce m-am refugiat? În mâncare. Au ruşii nişte bomboane de ciocolată…”
Miss Boboc ia proporţii. Cum s-a îngrăşat Carmen Brumă
Şi-a dat seama că e ceva în neregulă abia când a încercat să probeze nişte haine mai vechi pe care, din cauza frigului, nu le mai îmbrăcase de mult. Când s-a urcat pe cântar şi a văzut că hainele n-aveau cum s-o mai încapă în vecii vecilor pentru că avea cu 35 de kilograme mai mult, a înnebunit.
„Am avut senzaţia că m-am culcat seara şi a doua zi m-am trezit obeză. Pentru că eu n-am remarcat că m-am îngrăşat cu un kilogram, două, cinci, şapte şi nu mi-a spus nimeni. Or, asta este o mare greşeală. Dacă nu-ţi atrage nimeni atenţia : „vezi că iei proporţii, bagă-ţi minţile-n cap că nu e sănătos”, tu nu-ţi dai seama.” Când a realizat că s-a petrecut un „dezastru”, ex-Miss Boboc din capătul Rusiei s-a speriat şi a început să facă „numai prostii”. „Nu ştiam nimic, eram doar disperată. Nu mâncam zile întregi, leşinam pe stradă, am băut oţet, m-am apucat de fumat, că auzisem eu că fumătorii înrăiţi ard grăsimi mai repede. Dacă mi-ai fi zis „Mănâncă nişte jăratic, că te transformi în Albă-ca-Zăpada” aş fi făcut-o.”
Dieta, de la manie la mod de viaţă
Cel mai greu i-a fost să accepte că, dacă vrea rezultate, trebuie să aibă răbdare. Un ulcer şi alte probleme de sănătate cauzate de înfometare au ajutat-o să înţeleagă asta mai repede şi să schimbe strategia. A început să citească, să-şi cunoască şi să-şi asculte corpul. Kilogramele au dispărut treptat, dar muşchii şi pielea îi arătau jalnic. Şi atunci a ajuns într-o altă extremă. Sportul. „Făceam în vremea aia şi trei antrenamente pe zi. Trăgeam ca nebuna.” Nu-i de mirare că numeşte antrenamentele de acum „lejere, de întreţinere”.
Carmen Brumă: «Nu simt nevoia să ies dezbrăcată pe stradă»
M-a păcălit. Mi-a vorbit tot despre sport şi am uitat s-o întreb de Mircea Badea. De fapt, n-am uitat, fierbeam pe dinăuntru, dar ea m-a avertizat de la început că nu „dă din casă”. „Unu la mână, pentru că mi-e jenă. Nu sunt o tipă care să facă uşor confidenţe. Nu vorbesc despre asta nici cu maică-mea, care îmi e apropiată. Nu simt nevoia să stau la poveşti la machiaj sau să mă întâlnesc cu fetele, să zic „ah, dragă, să vezi ce mi s-a întâmplat, ce mi-a făcut nenorocitu” sau lucruri de-astea. Mi-e jenă să fac lucrul ăsta cu oameni apropiaţi, darămite să mă apuc eu să povestesc LUMII… Pe bune, mi-e jenă de mor. În al doilea rând, nu văd ce avantaj aş avea.”
Cum s-a insinuat Mircea Badea în acest articol
Dar iată că zeiţa Fortuna a vrut ca Badea să se bage nesilit de nimeni, ba chiar cu giumbuşluc, în articolul meu. O invitasem pe Brumi la cină, după o zi de lucru. Era ziua ei cu peşte gras, deci aşteptam somonul. Şi ghici cine-o sună? Deontologul. Şi în timp ce ea îi explica la telefon unde suntem, ghici cine apare în spatele ei? Tot el. Spunând vesel şi houdinian în cască: „Am ajuns. Vezi ce pot să fac?” Atât. Nu venise să stea, să spună sau să aducă ceva, venise ca eu să descriu cum a pupat-o dulce pe frunte la plecare. Când se emoţionează, ochii lui Brumiţă se umezesc şi se măresc vizibil. Nu mai au nicio legătură cu fotografiile alea, ştii, cu bustiera. Şi sunt acompaniaţi de un zâmbet care parcă îi ceartă că au dat-o de gol. Am zis „se emoţionează”? E un cuvânt cam tare, căci Brumi este, după cum spune chiar ea, „o femeie bine ancorată în realitate” şi nu o ia valul prea uşor, dar tot e adorabilă când i se dilată pupilele a surpriză.
Despre bărbaţi cu Carmen Brumă
Începem s-o descoasem mai departe despre relaţii. Noi, adică Raluca Hagiu şi subsemnata, împreună facem inconştient perechea infailibilă „good cop – bad cop”. Cu Brumi, dialogul este fascinant – are simţul replicii, o inteligenţă ascuţită şi un umor fin, pe care ştie să-l facă să lucreze în favoarea ei. O întrebăm despre ce apreciază la un bărbat, şi ea ne spune despre ce apreciază la oameni, în general. „Admiţând totuşi că şi bărbaţii sunt oameni, îmi place curajul, îmi place forţa, apreciez puterea de a te ridica şi a merge mai departe. Că n-ai cum să nu cazi în viaţa asta. Unii cad de mai multe ori, alţii cad mai rău. Ideea este de câte ori reuşeşti să te ridici.” Dă să adauge loialitatea, dar se răzgândeşte „Loialitatea, mai puţin. Dacă vrei loialitate absolută, îţi iei un bichon maltez. Nu-ţi iei un bărbat pentru loialitate. În principiu, de la un bărbat vrei altceva.” În schimb, n-ar accepta un bărbat care nu aleargă zece ture de stadion. „Cum adică? Să alerg mai mult decât el? Păi, nu există comunicare”, spune râzând. Cu Badea nici nu se ia la întrecere, pentru că „nu mă bag în întreceri în care ştiu că pierd. Întotdeauna evaluez corect ce şanse am.”
Căsătoria, o instituţie anacronică
O colegă de-a ei pusă pe şotii mă sfătuia s-o întreb când se mărită. Pare subiectul zilei, în fiecare an apare o ştire despre fericitul eveniment, dar ea susţine că n-are niciun plan. Căsătoria i se pare depăşită, iar nunta, un chin. „Ideea de nuntă e făcută special pentru ca eroii principali să se simtă cel mai prost din lume. Ai cincizeci de invitaţi: te pupă fiecare de minimum patru ori. (…) Înţeleg ideea de prinţesă, de puritate. Rochiile de mireasă pot fi foarte frumoase, dar, când eram model, am prezentat o tonă de rochii de mireasă şi mi-a trecut.” Cât despre copii, dacă în urmă cu doi ani nici nu voia să audă, acum negociază cu ea însăşi dacă este pregătită pentru aşa ceva. Pentru că, oricât de hotărâtă şi cu picioarele pe pământ ar fi Brumi, „sunt multe etape în viaţa unei femei în care ajungi la concluzia că, de fapt, nu prea ştii ce vrei”, iar asta face provocarea cu atât mai mare. Un echilibru de orice fel, obţinut prin trudă, se poate prăbuşi în fiecare zi, iar Carmen Brumă, cu şarm şi agerime, tot în fiecare zi, încearcă să-l păstreze.