Care este numele real al lui Theo Rose. Ce scrie în buletinul juratei de la „Vocea României”

.

Theo Rose (25 de ani) este una dintre cele mai apreciate vedete din showbiz-ul românesc. Artista lansează hit după hit, joacă în serialul „Clanul”, de la Pro TV, face parte și din juriul show-ului de talente “Vocea României” și are foarte mult succes în mediul online, pe rețelele de socializare. Fanii îi apreciază talentul, optimismul și energia pozitivă de care dă dovadă cu fiecare apariție publică, însă puțini dintre admiratorii săi știu care este numele real al artistei.

Care este numele real al lui Theo Rose?

Theo Rose s-a născut pe 8 august 1997, la Ploiești, iar numele ei complet, așa cum este în buletin este Theodora Maria Diaconu.

Artista povestea în cadrul unui podcast găzduit de Cătălin Măruță că părinții i-au pus aceste nume pentru că pe 7 este Sfânta Teodora, iar pe 15 august se sărbătorește Sfânta Maria.

Theo spune că părinții ei nu au plănuit să o aducă pe lume, așadar numele i-au fost alese de un preot. În plus, numele să, în limba greacă, se traduce prin „darul lui Dumnezeu”.

Sunt născută pe 8 august, pe 7 august este Sfânta Teodora și pe 15 august e Sfânta Maria. Eu n-am fost în plan să mă nasc, așa că un preot mi-a ales numele. Teodora, în greacă, înseamnă darul lui Dumnezeu.

Care este numele real al lui Theo Rose. Ce scrie în buletinul juratei de la "Vocea României"

Citeşte şi: Anca Țurcașiu, curtată de admiratori în mediul online. „Sunt foarte mulți, unii chiar agresivi!”

Citeşte şi: Theo Rose, însărcinată cu Anghel Damian? Horia Brenciu a confirmat: „Felicitări! Mă gândesc la nume, da?”

Citeşte și: Răsturnare de situație în telenovela Ioana-Ilie Năstase. Ce spune fostul tenismen despre fuga soției de acasă cu 2 milioane de euro

Citeşte şi: Reacția vedetelor după ce părintele Calistrat a lovit o enoriașă. Connect-R: „Dacă era mama în locul ei?”

Cum și-a ales Theo Rose numele de scenă

Din momentul în care a devenit o persoană publică și a intrat în lumea showbiz-ului, Theodora Maria Diaconu a avut nevoie de un nume de scenă, ceva care să o reprezinte și să rămână ușor în memoria publicului. Artista a avut de ales între mai multe variante de nume, însă, din păcate, toate erau deja înregistrate le OSIM și nu mai puteau fi folosite. Vedeta a precizat, în cadrul aceluiași podcast, că a primit acest nume de la cineva.

Cineva m-a botezat așa. Eram în căutarea unui nume de scenă pentru că pe vremea cand eu m-am lansat în muzică erau tot felul de nume. Aș fi vrut să fie „Teo” și atât sau „Thea”. Erau toate variantele înscrise la OSIM. Atunci trebuia să găsesc o alta care să fie sonoră.

Și atunci m-au botezat și mi-au zis Theo Rose. Nu știu dacă am rezonat. L-am acceptat așa pur și simplu. Nici nu l-am luat în serios, nu aveam habar ca va trebui să-l car în cârca toată viața.

Care este numele real al lui Theo Rose. Ce scrie în buletinul juratei de la "Vocea României"

Debutul lui Theo Rose în muzică

Artista a început să cânte de la o vârstă foarte fragedă, de câdna avea doar patru ani. Mai târziu, după ce și-a terminat studiile, Theo s-a angajat ca profesoară de canto în Izvoare, o zonă rurală din Ploiești, unde locuia cu familia.

Tata la un moment dat, ca să mai câștig niște bani și pentru că îmi plăcea asta, am început acolo la țară să lucrez cu copii și mi-am creat o trupă de canto muzică ușoară. Și tata mi-a propus să mă angajez acolo profesoară în Izvoare, să am un salariu stabil, să nu mă mai chinui. Am tras foarte tare să reușesc, adică au fost picioarele mele peste tot, nu au muncit alți oameni pentru mine. Mi s-au închis multe uși și a fost tratată ca pe ceva mic și nesimnificativ – a dezvăluit Theo.

Care este numele real al lui Theo Rose. Ce scrie în buletinul juratei de la "Vocea României"

Theo s-a lansat în industria muzicală în 2012, pe când avea 15 ani. Începuturile nu au fost ușoare, având în vedere concurența din acest domeniu, dar prin talent și multă muncă, Theo Rose a devenit artista celebră pe care publicul o îndrăgește astăzi.

A fost foarte greu să reușesc. Abia acum sunt într-un punct în care încep lucrurile să mi se lege și să meargă și o perioadă cu succes pentru mine. Dar până acum, am avut parte de multe eșecuri, mai ales că de la 15 ani m-am lansat în industrie și încerc să reușesc și a fost un drum lung și anevoios dar și frumos pe lângă asta.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton