Artista Cornelia Catangă a murit la vârsta de 63 de ani, după ce a contractat noul coronavirus. Anunțul decesului a fost făcut de jurnalista Mara Bănică, pe pagina sa de Facebook. Conform jurnalistei, Cornelia Catangă, care era internată la Spitalul Universitar din Capitală, a făcut un stop cardio-respirator.
Care a fost ultima dorință a Corneliei Catangă înainte de a muri
Cornelia Catangă și fostul ei partener de viață, Aurel Pădureanu, au împreună un fiu, Alexandru, în vârstă de 24 de ani și stabilit în Statele Unite ale Americii. Ultima dorință a artistei era aceea de a-și vedea fiul căsătorit.
„Alexandru nu mai este împreună cu fata cu care era de un an și opt luni, și cu care trebuia să se căsătorească. Ea nu a vrut să își asume rolul de soție în România. A vrut să îl ia pe Alexandru în America mai devreme.
Au zis că pleacă după Revelion, apoi ea a zis că nu mai poate să stea. El nu mai vrea să vorbească cu ea, a blocat-o peste tot. Ea l-a mai căutat după Anul Nou”, spunea Cornelia Catangă în urmă cu ceva timp la Antena Stars, relatează Spynews.
„Eu mi-am dorit foarte mult să am o fată, îmi doream cu orice preț o fată. Când eram însărcinată și m-am dus la ecograf, domnul doctor de la Spitalul Polizu mi-a spus că eu port în pântec o fată. Medicul a vrut ca eu să fiu liniștită înainte de naștere.
Eu am născut prin cezariană pe la ora 14, iar pe la 17, când m-am trezit din anestezie, a venit Pădureanu cu Alex în brațe. I-am zis: «Pleacă cu asta de aici! Ce ai făcut cu fata mea, mi-ai schimbat copilul».
Eu am crezut că Pădureanu mi-a schimbat copilul în maternitate. Medicii mi-au zis că e fată, dar el a venit cu un băiat. După acest episod, asistenta șefă a venit și mi-a spus adevărul. Ei m-au mințit pentru ca eu să nu ies din starea de confort”, a mai declarat Cornelia Catangă în trecut, potrivit Spynews.
„Din păcate, Cornelia Catangă s-a prăpădit. Sunt împietrită, efectiv. Un stop cardio-respirator suprapus cu un COVID a răpus-o, acum o oră, la Spitalul Universitar din Capitală. Dumnezeu să o ierte!”, a scris Mara Bănică în mediul online. În vara anului 2019, artista a suferit un stop cardio-respirator și avea montat un stent la inimă.
„Noi dormeam, era 4:45 și suna Catangă. Nu e un secret, că ea mă mai suna noaptea, că avea insomnie, era obișnuită cu viața de noapte. Am pus pe silențios telefonul și am avut, parcă, o presimțire. Am răspuns, era Aurel, care răcnea și îmi spunea: «Mara, a murit Cornelia». I-am zis: «Liniștește-te».
Se urcase în mașină, pleca spre casă, era cu Alexandru, cu nora, erau bulversați, șocați. Înțeleg că a avut virusul, că s-a tratat o perioadă acasă, nu a mai putut să respire, au chemat ieri salvarea, iar când au vrut să o intubeze, că nu mai respira, a făcut două stopuri cardiace”, a mai spus Mara Bănică la Antena Stars.