Adrian Pintea, unul dintre cei mai iubiți și talentați actori români, ar fi împlinit 70 de ani pe 9 octombrie 2024. Viața sa a fost marcată de momente de glorie, pasiune și regret, iar finalul său tragic a rămas un mister care stârnește controverse chiar și astăzi. Pe lângă cariera sa impresionantă, marele actor a trăit intens și pe plan personal, iubind cu toată ființa și suferind la fel de profund. Un mare artist, cu un suflet sensibil, dar și un om cu mari regrete, dintre care cel mai dureros a fost neîmplinirea unui vis.
Adrian Pintea s-a născut la Beiuș, pe 9 octombrie 1954, și a devenit rapid una dintre cele mai cunoscute și apreciate figuri ale teatrului și filmului românesc. În 1979, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, unde a studiat sub îndrumarea profesorului Petre Vasilescu. Talentul său uriaș și prezența scenică inconfundabilă l-au propulsat rapid în prim-planul lumii artistice.
Primul rol important l-a obținut în filmul „Iancu Jianu”, urmat de interpretări de neuitat în producții precum „Pădureanca”, unde a jucat alături de mari nume ale cinematografiei românești, precum Victor Rebengiuc și Șerban Ionescu. Criticii l-au descris drept un actor hiperdotat, capabil să transmită emoții profunde și să își trăiască fiecare rol cu o intensitate extraordinară.
Viața sentimentală a lui Adrian Pintea a fost la fel de complexă și intensă precum cariera sa. Prima mare iubire a fost celebra actriță Irina Petrescu, pe care a cunoscut-o când el era student, iar ea o actriță consacrată. Relația lor, deși plină de pasiune, s-a încheiat tragic din cauza unei diagnostice crunte: Irina a fost diagnosticată cu cancer la sân, iar lupta cu boala a pus o presiune imensă pe cei doi. În cele din urmă, despărțirea lor l-a marcat profund pe Adrian Pintea, care și-a găsit refugiul într-un stil de viață dezordonat.
După această relație, Adrian Pintea s-a căsătorit în 1984 cu arhitecta Silvia Mihaela, o femeie care l-a susținut în momentele dificile, dar și această relație s-a destrămat în 1993, când o studentă la Medicină, Laura Jianu, s-a îndrăgostit nebunește de el. De dragul ei, marele actor a renunțat la Silvia, dar relația cu Laura s-a încheiat odată ce ea a plecat în Anglia.
Cea de-a patra iubire și, poate, cea mai controversată, a fost cu Lavinia Tatomir, care avea doar 16 ani când l-a cunoscut pe Adrian, în timp ce el avea deja 43. Lavinia era fiica medicului actorilor de la Teatrul Național din Craiova, iar legătura lor s-a păstrat în timp, culminând cu o căsătorie în anul 2000, de Crăciun. Relația lor a fost intens discutată și criticată de presa vremii, iar moartea lui Adrian în 2007 a declanșat și mai multe controverse legate de influența Laviniei asupra deciziilor lui medicale.
Care a fost cel mai mare regret al lui Adrian Pintea
Deși a avut o viață plină de realizări profesionale și personale, Adrian Pintea a plecat din această lume cu un mare regret: faptul că nu a reușit să devină tată. Deși s-a bucurat de dragostea a patru femei, actorul nu a avut copii, iar acest lucru l-a marcat profund în ultimii ani de viață. Se spune că, în ciuda iubirii pentru Lavinia, acesta și-ar fi dorit să lase în urmă o moștenire și pe plan personal, nu doar pe scena teatrului și a filmului.
Pe lângă acest regret personal, un alt vis neîmplinit al lui Adrian Pintea a fost acela de a deveni un mare regizor de film. Deși absolvise Facultatea de Regie, sănătatea precară nu i-a permis să își realizeze acest ultim vis, iar acest lucru l-a întristat până în ultimele clipe ale vieții sale.
Adrian Pintea s-a stins din viață la doar 53 de ani, pe 8 iunie 2007, iar moartea sa a fost învăluită în mister. Cauza oficială a decesului a fost insuficiența hepatică, dar mai multe voci, inclusiv din familia sa, au pus sub semnul întrebării tratamentele alternative la care a fost supus de către soția sa, Lavinia Tatomir, energoterapeută. Se spune că Adrian Pintea ar fi refuzat intervenții medicale convenționale, punându-și încrederea în metodele Laviniei, care a declarat ulterior că știa că el va muri, dar a ales să se căsătorească din dragoste.
Acuzațiile au fost vehemente și au dus la rupturi în familie, părinții lui Adrian susținând că soția sa nu a făcut tot ce era posibil pentru a-l menține în viață. Lavinia, pe de altă parte, a argumentat că decompensarea fizică a actorului a fost cauzată de conflictele nerezolvate din familie și nu de deciziile medicale luate împreună.