Care a fost cauza morții actorului Bob Saget. Familia a făcut anunțul

.

Bob Saget a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Florida la începutul lunii ianuarie. Familia sa a anunțat recent cauza morții actorului.

Comediantul Bob Saget, cunoscut pentru rolul său din serialul „Casa plină”, s-a stins din viață pe 9 ianuarie 2022, la vârsta de 65 de ani. Actorul american a fost găsit fără suflare în camera sa de hotel din Orlando, Florida, acolo unde susținuse un spectacol de stand-up cu o seară înainte.

Comediantul a fost găsit pe pat de un angajat al hotelului, după ce acesta nu s-a prezentat pentru check-out. Pentru că actorul nu prezenta semne vitale, recepționerul a apelat numărul de urgență. Paramedicii ajunși la fața locului au declarat decesul. Acesta nu prezenta urme de violență.

Într-un comunicat, familia a dezvăluit recent că Bob Saget a murit după ce s-a lovit accidental la cap.

Autorităţile au determinat că Bob a murit din cauza unui traumatism cranian. Au ajuns la concluzia că s-a lovit din greșeală la ceafa cu ceva, nu s-a gândit la asta și s-a culcat. Nu au fost implicate droguri sau alcool, se arată în declarație, potrivit news.ro.

Cine a fost Bob Saget

Pe lângă „Full house/ Casa plină” și „AFHV” (Americas Funniest Home Videos), Bob Saget a avut multe alte proiecte cunoscute în întreaga lume. Acesta a regizat filmul de televiziune ABC „For Hope” (1996), care a fost inspirat din povestea vieții surorii sale, Gay Saget, care murise de sclerodermie cu trei ani mai devreme. A mai regizat filmul de lungmetraj „Dirty Work” (1998), cu Norm Macdonald şi Artie Lang în distribuţie.

Citește și: Cât costă sandalele pe care Delia le-a purtat de ziua ei

Loredana Groza, fotografie topless pe Instagram

Cu ce meniu l-a așteptat Vladimir Putin pe Emmanuel Macron la Kremlin

Viralul zilei. Val de ironii pe internet la anunțul închirierii unei garsoniere de 11 mp. „O poți ilumina cu un singur licurici”

De asemenea, a narat „How I Met Your Mother” (CBS), serial cu nouă sezoane, difuzat între 2005 şi 2014. A fost gazda emisiunilor „1 vs. 100” (din 2006 până în 2008), „Videos After Dark”, „Nashville Squares”.

Din 2016 până în 2020, Saget și-a reluat rolul de Danny Tanner pentru zece episoade în serialul „Fuller House”, difuzat de Netflix.

Sursă foto: Profimedia

Ultima modificare februarie 10, 2022 10:56 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale