Cântăreața Emaa este însărcinată pentru prima oară. „Realitatea mă ia pe sus în toate formele!” Cum le-a dat fanilor marea veste

.

Emanuela Alexandra, Emaa, pe numele de scenă, va deveni mama pentru prima oară anul acesta.

Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a făcut marele anunț în mediul online, postând o imagine cu ecografia bebelușului și un mesaj emoționant în care își exprimă fericirea. Emaa este însărcinată în trei luni.

„Realitatea mă ia pe sus în toate formele!”

“De trei luni și-un pic, gândirea magică nu mai e doar gândire; nopțile sunt și mai vii, visele și mai fanteziste, iar realitatea mă ia pe sus în toate formele, așa cum a făcut-o mereu, doar că acum mă las și eu mai tare. Mothership called, we were waiting” – a transmis artista, pe pagina ei de Instagram.

Fanii artistei, încântați de vestea cea mare, i-au o mulțime de mesaje cu felicitări și gânduri bune.

“Ce etapă nouă și deplină a existenței. Mă bucur din suflet! felicitări și îmbrățișări cu toate cele bune, pentru toți 3.”

“Felicitări, ce frumos!”

“Felicitări, mă bucur enorm de mult, din inimă.”

“Bine ai venit în lumea asta magică! Felicitări din suflet!”

”Sunt fericită, sunt fericită și mă bucur enooorm să vad așa ceva. Dor de tine!”

Citeşte şi: EMAA prezintă povestea „unui drag neîmplinit și pierdut” în piesa Zburătorul

Citeşte şi: „Încă nu realizez pe deplin că am reușit”. Emaa, despre succesul în industria muzicală din România / Exclusiv

Citeşte şi: Alex Velea și Alina Eremia, primele reacții după ce un bărbat a fost înjunghiat mortal în hotelul din Padina în care erau cazați

Citeşte şi: Roxana Nemeș, primul interviu după eliminarea de la Survivor All Stars: „Dumnezeu m-a păzit de ce era mai rău” / Exclusiv

“Cele mai frumoase vești. Welcome to the team!” – sunt doar câteva dintre mesajele internauților transmise artistei.

Emaa a fost felicitată și de colegii ei de breaslă.

Alina Eremia: “Felicităăări și multă iubire!”

Antonia: “Motherhood is so special. Love!”

Macanache: “Felicitări!”

Alexandra Ungureanu: “Felicitări din suflet. Ce frumos!”

Misha Miller: “Felicităăăăăări!”

Minelli: “Congrats!”

Emanuela Alexandra, colaborări de succes cu Carla’s Dreams și Deliric

Emanuela Alexandra este din Lugoj și a devenit celebră după ce a lansat piesa “Insula” împreună cu trupa The Motans, iar apoi a avut colaborări cu Carla’s Dreams și Deliric.

„A fost prima dată. A venit ca una dintre cele mai frumoase surprize, am fost onorată tare și m-am bucurat foarte mult că s-a legat așa.“ – a spus Emaa, despre colaborarea cu The Motans.

Emaa își scrie și compune singură piesele și spune că în procesul creativ, ea reușește să își găsească “echilibrul în haos”.

„Încă nu realizez pe deplin că am reușit!”

“Nu pot spune că am un proces creativ constant; îmi găsesc echilibrul în haos. Am scris și organizat, la studio, am scris și pe loc, unde mi-a venit inspirația, iar ca locuri inedite, am scris de multe ori la petreceri. Oamenii dansau în jurul meu, iar eu ma hrăneam cu toată energia din jur și o transpuneam pe foaie, la propriu” –  a declarat ea pentru Unica, acum câteva săptămâni.

Artista a mai mărturisit că deși încă nu realizează pe deplin că a dat lovitura în industria muzicală din România.

“Nu pot spune că am un moment anume; a fost mai mult o realizare treptată, ca s-o numesc așa, iar la realizarea asta treptată au contribuit mai multe – feedback-ul oamenilor, interviurile, expunerea crescută și toate lucrurile mici de genul ăsta. Cred că pot spune chiar că încă nu realizez pe deplin că am reușit. Poate nu o să realizez niciodată” – a mai precizat ea.

Foto – Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton