Ai momente când te gândești că ai prea multe perechi de pantofi în garderobă și ar trebui să iei o pauză din a mai cumpăra altele noi? Ei bine, dacă ești Celine Dion, probabil că nu. Cântăreața a ajuns să aibă în garderobă 10.000 de perechi de pantofi.
Într-un episod recent de Carpool Karaoke, James Corden a invitat-o pe Celine Dion. Acesta a întrebat-o despre presupusa ei obsesie pentru pantofi. Când artista a refuzat să răspundă direct, Corden i-a amintit acesteia de interviul pe care l-a oferit în 2017 celor de la WWD, în care a spus că garderoba ei adăpostește peste 10.000 de perechi de pantofi.
„Nu pot renunța la nimic, pentru că fiecare pereche pe care am cumpărat-o m-a adus unde sunt în această seară”, a zis cântăreața pe atunci. „Fac parte din fiecare pas pe care îl fac, și simt un atașament față de ei. Puteți spune că e o nebunie. Păstrez totul, dar cumpăr spații mai mari”.
Dion a dezvăluit, astfel, în cadrul emisiunii lui Corden, că înainte de a-și muta colecția într-un depozit mare din Vegas, ea avea o garderobă numai pentru pantofi în Florida. Acolo, pantofii erau organizați în funcție de culoare și puteau fi selectați cu ajutorul unui buton. „Erau organizați după culori, așa că apăsam pe alt buton și apăreau în fața mea”, a zis ea.
Cântăreața a mai spus că iubirea ei pentru pantofi a ajutat-o să treacă peste moartea soțului ei, Rene Angelil – de când acesta a murit, colecția ei a crescut. Însă Corden a ajutat-o pe cântăreață să scape de o parte din pantofii pe care aceasta nu îi prea purta. Cum? Plimbându-se cu mașina prin Las Vegas, aceștia opreau trecătorii, deschideau geamul și le ofereau câte o pereche de pantofi.