Când începe noul sezon America Express. Postul de televiziune Antena 1 a făcut anunțul oficial cu privire la revenirea pe micile ecrane a unuia dintre cele mai așteptate show-uri filmate în America de Sud.
Nu mai este mult până când telespectatorii vor avea ocazia să își vadă echipele favorite pe Drumul Soarelui. Filmările s-au încheiat, montajul a fost făcut, iar acum telespectatorii vor putea să trăiască alături de concurenții emoțiile și senzațiile competiției din Columbia, Ecuador și Argentina.
Cuprins
- 1 Când începe America Express sezonul 6
- 2 Cine sunt echipele care au plecat pe Drumul Soarelui, la America Express 2023
- 3 Cine prezintă noul sezon America Express
- 4 Irina Fodor, despre America Express 2023: „Putem să comparăm sezonul șase cu un thriller”
Cuprins
Când începe America Express sezonul 6
Echipele sezonului șase au fost anunțate de mult, iar fanii emisiunii deja și-au ales concurenții favoriți. Iar acum vor putea să îi vadă în acțiune, făcând autostopul, căutând cazare și trecând prin unele dintre cele mai inedite probe.
Drumul Soarelui va începe la Medellin, Columbia, iar cele nouă echipe vor avea de străbătut mai multe orașe din Ecuador și Argentina până a ajunge la punctul final, Buenos Aires.
Parcursul lor include tot ce are mai interesant de oferit această zonă a Americii de Sud. Misiunile și jocurile de la America Express 2023 sunt gândite în așa fel încât să le ofere atât lor, cât și telespectatorior, o experiență completă. Vor trăi aventura la cote maxime în Columbia, vor cunoaște triburile indigene din Ecuador și vor învăța ce înseamnă pasiunea în Argentina.
Astfel, marea aventură va începe sâmbătă, 21 octombrie, de la orele 20.00. Deși va fi difuzat în fiecare sâmbătă și duminică, premiera noului sezon va fi una maraton, de cinci zile. Telespectatorii se vor putea bucura de aventurile concurenților în America Express în săptămâna lansării, sâmbătă și duminică de la 20:00, iar luni, marți și miercuri, de la 20:30.
Cine sunt echipele care au plecat pe Drumul Soarelui, la America Express 2023
Nouă echipe formate din personalități de televiziune, artiști, influenceri sau vedete au acceptat încântate provocarea de a porni pe Drumul Soarelui.
Anul acesta, cei care au spus „Da” aventurii sunt:
- Alexia Eram și fratele ei, Aris
- comedianții George Tănase și Ionuț Rusu,
- Romică Țociu și fiul lui, Cătălin,
- Iulia Albu și iubitul ei, Mike,
- Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu,
- Cleopatra Stratan și Edward Sanda,
- Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator,
- Sânziana Negru și Laura Giurcanu,
- actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș
Cine prezintă noul sezon America Express
Sezonul șase America Express va fi prezentat tot de Irina Fodor. Anul acesta, simpatica prezentatoare a rămas doar alături de Marius Damian, întrucât Oase a ales să se concentreze asupra altor proiecte, după cum chiar el a explicat, într-o postare pe rețelele de socializare.
„Chiar am primit multe mesaje și comentarii pe tema aceasta și nu pot decât sa mă bucur și să vă mulțumesc pentru grijă! Nu m-am certat cu nimeni de la Antena 1 sau din echipa America Express. Motivul principal al lipsei mele din acest sezon sunt eu. Oricât de mult îmi place în familia aceea, vine un moment în viață când trebuie să te oprești, să faci un pas în lateral și să evoluezi și mai mult. Deși știu că mai am mult de lucru la mine și la tot ce vreau să devin pe toate planurile, consider că era necesar să fac o pauză, ca mai apoi să vin si cu mai multă forță, inspirație si creativitate pentru a deveni cea mai bună versiune a mea! Așa că … nu, nu a fost vorba de vreo ceartă, ci este vorba despre o mișcare de care aveam nevoie, pentru a mă aduce si mai aproape de cel ce vreau să fiu!”, a anunțat Oase, pe Instagram, în momentul în care a fost observată absența lui din echipa America Express.
Irina Fodor, despre America Express 2023: „Putem să comparăm sezonul șase cu un thriller”
În exclusivitate pentru UNICA.ro, Irina Fodor a dezvăluit care au fost pericolele cu care s-a confruntat pe Drumul Soarelui și a oferit detalii din spatele camerelor de luat vederi.
„Farmecul acestui proiect tocmai acesta e: nici un sezon nu are cum să semene cu altul, DAR sezonul șase a ieșit în evidență prin nivelul de adrenalină mult mai ridicat, din cauza zonelor pe care le traversăm. Fie că a fost vorba de fenomene ale naturii: cutremure, alunecări de teren, activitate vulcanică, fie că a fost vorba de oamenii care trăiau în zonele prin care treceam noi, tot timpul a existat ceva care ne-a ținut alerți. Dacă vreți, putem să comparăm sezonul șase cu un thriller foarte bun.
O să mai spun ceva, și sper să nu supăr pe nimeni (aici îmi includ și propriul soț). Concurenții sunt cei mai rapizi din toate cele șase sezoane. Uneori, au ajuns la mine la pupitru la diferență de câteva secunde. Ce să vă mai zic? Că am ajuns în comuna 13? Numele Pablo Escobar vă spune ceva? Să mai adaug că ajungem în mijlocul lumii la propriu, că punem efectiv piciorul pe linia Ecuatorului? Că ajungem în Țara lui Messi? Mai am multe de spus, dar pe restul vă las să le descoperiți pe tv, în curând!”, a dezvăluit Irina Fodor.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu cele nouă echipe care au pornit pe Drumul Soarelui în America Express
Sursă foto: Facebook, Instagram
Ultima modificare septembrie 29, 2023 3:02 pm