Când încep, de fapt, filmările pentru Asia Express 2024. Cine sunt concurenții care au semnat cu Antena 1 / Exclusiv

.

Filmările pentru cel mai nou sezon Asia Express sunt pe cale să înceapă. Deși Antena 1 încă nu a anunțat oficial care sunt concurenții care vor pleca anul acesta în marea aventură, în presă au apărut deja numele acestora. La fel ca în edițiile trecute, nouă echipe vor lupta pentru premiul cel mare, concurenții fiind nevoiți să supraviețuiască cu un dolar pe zi și să apleze la bunăvoința localnicilor pentru mâncare și un loc de dormit.

Când începe Asia Express 2024

Filmările pentru Asia Express 2024 sunt pe cale să înceapă. Echipele au fost făcute, iar producția este pregătită de plecare. Deși conform informațiilor apărute în presă, până acum, s-a menționat că vedetele care au semnat cu Antena 1 ar urma să plece în Asia la sfârșitul lunii februarie, UNICA.ro a aflat că plecarea va avea loc câteva zile mai târziu.

Cele nouă echipe vor porni spre prima țară din Asia, cea de unde se va da startul competiției Asia Express 2024, în data de 2 martie. Astfel, pentru concurenții care au bătut palma cu Antena 1 primăvara va începe pe un continent nou, unde îi așteaptă o mulțime de provocări, atât fizice, cât și psihice.

În curând, Antena 1 va face anunțul oficial în care se va afla exact țara de unde echipele vor porni în cursă.

Listă concurenți Asia Express 2024

Postul de televiziune Antena 1 a anunțat oficial cele nouă echipe care vor participa în noul sezon Asia Express 2024. Printre aceștia se numără Anca Țurcașiu, Adrian Nartea, Mihai Găinușă și Victor Slav.

Echipele care vor concura la Asia Express 2024 sunt formate din:

  • Anca Țurcașiu & Andreea Samson, prietena ei;
  • Betty Salam & Cătălin Vișănescu, soțul ei;
  • Carmen Negoiță & Andreea, sora ei;
  • Mihai Găinușă & Oana Paraschiv, colega lui la radio Național FM;
  • Ioana State & Mane Voicu;
  • Nicolai Tand & Sorin Brotnei;
  • Victor Slav & iubita Selina;
  • Andrei Ursu & Vlad Condurache;
  • Adrian Nartea & Cosmin Vîjeu.

Astfel, Victor Slav va putea fi văzut dintr-o altă postură, în timp ce Mihai Găinușă va fi urmărit din nou pe micul ecran, după o pauză lungă. Marea surpriză a sezonului este Nicolai Tand. Simpaticul chef maramureșan va face echipă cu Sorin Brotnei (ex Akcent), în show-ul produs de Mona Segall.

Unde au loc filmările Asia Express

După ce s-a renunțat la continentul sud-american, formatul revine la Asia Express, iar filmările vor avea loc în trei țări din Asia. Cele nouă echipe vor străbate, anul acesta, Thailanda, Malaezia și Filipine, țări care au mai putut fi văzute și de echipele primelor sezoane.

În Filipine au mai fost concurenții sezonului 3, în timp ce Thailanda a fost străbătută de echipele primului sezon al Asia Express. Malaezia rămâne țara care va fi o noutate atât pentru telespectatori, cât și pentru echipa de producție a emisiunii.

Citește și: „Nu voia să iasă din casă!” Ce a pățit Speak după participarea la Asia Express, cu Ștefania / Video

Citește și: Betty Salam și WRS, printre concurenții noului sezon Asia Express 2024

Cine prezintă Asia Express

La fel ca în sezoanele trecute, Asia Express va fi prezentată și anul acesta de Irina Fodor. Prezentatoarea a înlocuit-o în urmă cu trei sezoane pe Gina Pistol, care a ales să se retragă pentru o perioadă din televiziune pentru a avea grijă de fetița ei și a lui Smiley, Josephine.

Irina Fodor nu va fi singură, ci va beneficia și de data aceasta de ajutorul lui Marius Damian, care s-a alăturat producției în primul sezon. Între timp, el a fost înlocuit cu Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu. Damian a revenit la Asia Express din sezonul 3.

Anul trecut, sezonul 6 al emisiunii a fost filmat fără Oase, care a ales să nu mai plece două luni în America, acesta spunând că are alte planuri în acel moment.

Astfel, Irina Fodor și Marius Damian sunt și ei pregătiți de marea plecare din data de 2 martie.

Care este premiul cel mare la Asia Express 2024

Încă din primul sezon, premiul cel mare a fost stabilit la suma de 30.000 de euro, însă concurenții mai au șansa de a câștiga câteva mii de euro pe parcursul competiției.

În fiecare etapă există proba pentru amuletă, iar câștigătorii beneficiază de suma de 1.000 de euro, bani care se adună la sumele cu care sunt remunerați pentru fiecare săptămână pe care o petrec în Asia.

Citește și: De ce au refuzat Alina Pușcaș și soțul ei, Mihai Stoenescu, să participe la „Power Couple” și „Asia Express”. „Efectiv suntem obsedați” / Exclusiv

Citește și: De ce nu vrea Randi să concureze la Survivor sau Asia Express. Artistul a dat cărțile pe față: „Îți faci rău”

Care sunt regulile pe care trebuie să le respecte concurenții

Fiecare concurent are la dispoziție bunurile personale într-un rucsac și un euro pe zi în valuta locală cu care trebuie să își cumpere cele necesare. Cuplurile de la Asia Express nu pot folosi banii lor pentru a plăti mijloacele de transport, însă pot convinge localnicii să le achiziționeze bilete pentru acestea.

În majoritatea timpului, echipele sunt nevoite să facă autostopul pentru a se deplasa de la o misiune la alta.

La finalul zilei, concurenții sunt nevoiți să apleze la bunăvoința localnicilor pentru a avea un loc în care să petreacă noaptea, urmând a ca doua zi dis-de-dimineață, cursa să pornească din nou, la semnalul Irinei Fodor.

Aceștia nu beneficiază, pe parcursul întregii competiții, de bani, carduri, telefoane mobile sau alte dispozitive electronice.

Cine a câștigat Asia Express și America Express în sezoanele anterioare

Primul sezon al emisiunii Asia Express a început în anul 2018, când Raluka și Ana Baniciu și-au revendicat marele premiu în fața lui Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, în timp ce sezonul al doilea a fost câștigat de CRBL și Oase. Iată lista câștigătorilor sezoanelor anterioare Asia Express / America Express.

  • Sezonul 1 – Drumul Dragonului, câștigători: Ana Baniciu și Raluka
  • Sezonul 2 – Drumul Elefantului, câștigători: CRBL și Oase
  • Sezonul 3 – Drumul Comorilor, câștigători: Răzvan Fodor și Sorin Bontea
  • Sezonul 4 – Drumul Împăraților, câștigători: Mihai și Elwira Petre
  • Sezonul 5 – Drumul Aurului, câștigători: Cătălin Bordea și Nelu Cortea
  • Sezonul 6 – Drumul Soarelui, câștigători: Sânziana Negru și Laura Giurcanu

Vezi în Galeria FOTO de mai sus imagini cu noii concurenți ai sezonului 7 Asia Express

Sursă foto: Instagram, Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton