Cancerul lui Jane Fonda a intrat în remisie, a anunțat actrița în vârstă de 85 de ani, care a precizat că poate întrerupe tratamentul cu chimioterapie.
Vedeta de la Hollywood a primit vestea cu doar o săptămână înainte de ziua ei de naștere.
Jane Fonda a câștigat lupta cu cancerul
Celebra actriță a precizat că acesta este „cel mai frumos cadou primit vreodată”.
„Săptămâna trecută oncologinstul mi-a zis că cancerul este în remisie și pot întrerupe chimioterapia. Mă simt atât de binecuvântată, atât de norocoasă”, a declarat Jane, citată de Mirror.co.uk.
„Vă mulțumesc tuturor celor care v-ați rugat pentru mine și mi-ați transmis gândurile voastre bune. Sunt încrezătoare că au jucat un rol în primirea acestor vești bune”, a mai spus actrița.
Fonda a vorbit și despre efectele pe care le-a avut tratamentul cu chimioterapie asupra ei.
„Sunt foarte fericită pentru că, dacă primele patru ședințe de chimiterapie au fost ușoare pentru mine, ultima sesiune a fost foarte grea și a durat două săptămâni, timp în care nu am putut să fac mai nimic”, a explicat ea.
În trecut, celebra actriță a mai fost diagnosticată cu cancer la sân și cancer de piele, pentru ultimul spunând că este de vină iubirea ei pentru statul la soare.
Fonda a afirmat, de curând, că știe că „nu va mai fi în jur pentru mult timp”, insistând asupra faptului că nu îi este teamă de moarte.
„Nu voi mai fi pe aici mult timp. Când ajungi la vârsta mea, ar trebui să fii conștient de timpul care a trecut, spre deosebire de cel care se mai află în fața ta. Este realistic”, a declarat actrița într-un interviu acordat Entertainment Tonight.
Spunând că nu îi este teamă de moarte, vedeta a subliniat: „Sunt pregătită. Am avut o viață grozavă. Nu că aș vrea să plec, dar sunt conștientă că se va întâmpla mai devreme decât mai târziu”.
Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Jane Fonda