Home > Vedete > Campioana olimpică Maricica Puică împlinește 74 de ani: „Singurul lucru de care-mi pare rău în viață este că nu am avut copii” / Exclusiv
Campioana olimpică Maricica Puică împlinește 74 de ani: „Singurul lucru de care-mi pare rău în viață este că nu am avut copii” / Exclusiv
Maricica Puică, marea campioană mondială, împlinește luni, 29 iulie, 74 de ani. Celebra atletă recunoaște că cele mai importante realizări din viața ei au fost căsătoria cu regretatul soț, antrenorul Ion Puică, și medalia olimpică, „visul oricărui sportiv”. Maricica Puică vorbește, în premieră, despre compromisuri și despre oamenii care i-au făcut viața grea în perioada performanței.
Maricica Puică își aduce aminte că prima dată și-a serbat ziua după ce s-a retras din sportul de performanță. Într-un interviu exclusiv pentru UNICA.ro, celebra campioană mondială își amintește că „după 16 ani, când am început sportul, era numai prin cantonamente. Nu puteam sărbători nimic, nu ne dădeau voie să mâncăm dulciuri”. Maricica Puică dezvăluie cel mai frumos cadou primit de la soțul ei și ne spune care este singurul ei vis neîmplinit de până acum.
Maricica Puică, la 74 de ani: „Dacă nu eram cu Puică pe care să-l iubesc atât de mult, n-aș fi făcut performanță”
Maricica Puică a primit, în 1986, titlul de cea mai bună sportivă mondială. Alături de Ben Johnson au fost invitați de Prințul de Monaco la reședința lui. Dacă până la 38 de ani nu a avut parte de accidentări, Olimpiada din ’88 a pus-o la pământ. Campioana mondială recunoaște că cel mai greu lucru din viața ei a fost să renunțe la sportul de performanță.
„Speram să câștig, să iau o medalie, dar nu am ajuns în finală. Pentru mine a fost o lovitură foarte puternică, aveam 38 de ani”, ne spune Maricica Puică.
Fosta atletă ne vorbește despre povestea de iubire trăită alături de soțul ei, regretatul antrenor Ion Puică, omul care i-a fost soț, prieten, mamă, tată și antrenor.
„Singurul lucru de care-mi pare rău în viață este că nu am avut copii”
La mulți ani, doamnă Maricica Puică. Ce vă doriți cel mai mult de ziua dumneavoastră?
Vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu că are grijă de noi, de mine. Nu-mi doresc absolut nimic în afară de sănătate. Așa cum sunt consider că sunt bine, am tot ce îmi trebuie și altceva nu vreau.
Aveți vreun vis pe care nu ați reușit să-l împliniți până acum?
Chiar dacă aș avea, la vârsta asta nu mai pot să mi le împlinesc. Ca să explic mai bine, singurul lucru de care-mi pare rău în viață este că nu am avut copii. La vârsta mea nu-mi mai pot îndeplini acest vis.
Maricica Puică: „Părinții mei aveau atât de mulți copii că nu găseau timp să ne sărbătorească”
Cum arătau zilele dumneavoastră în copilărie? Vă prindeau numai prin cantonamente?
Trebuie să recunosc că, până la 16 ani, nu prea am știut de zilele mele, nu sărbătoream. Părinții mei aveau atât de mulți copii că nu găseau timp să ne sărbătorească. După 16 ani, când am început sportul, era numai prin cantonamente. Nu puteam sărbători nimic, nu ne dădeau voie să mâncăm dulciuri.
Mi-am serbat ziua de naștere, alături de prieteni, după ce m-am retras din viața sportivă, acum câțiva ani. Copilăria și toată viața de sportiv nu mi-au permis așa ceva, era doar o zi ca toate celalalte și ne rugam să fim sănătoși.
Care a fost cel mai frumos cadou primit de ziua dumneavoastră?
Cel mai frumos cadou și cea mai frumoasă amintire o am de la vârsta de 60 de ani. Eram plecată împreună cu soțul meu, Dumnezeu să-l odihnească. Am primit ceva ce nu am avut toată viață, un set de aur cu rubine. Și mai am o amintire frumoasă, când am făcut 70 de ani colegele mele mi-au făcut cadou un lănțișor cu cercurile olimpice. Nu-l mai dau jos niciodată.
Maricica Puică a fost mereu pe drumuri: „Nu vizitaserăm decât aeroporturile, stadioanele și hotelurile”
Unde va plăcea să călătoriți cu regretatul dumneavoastră soț, Ion Puică?
După ce m-am lăsat de sport am vorbit cu soțul meu să mergem în locurile în care avusesem competiții. Nu vizitaserăm decât aeroporturile, stadioanele și hotelurile. El se cam săturase după 24 de ani de competiții și mers cu avionul, mașina și trenul. Când îi spuneam să mergem undeva mă tot amâna, că săptămâna viitoare și tot așa. Au trecut anii și nici prin țară n-am prea vizitat. O singură dată am mers la Atena, la niște prieteni.
Acum am început să merg singură, la concursuri prin țară și vizitez tot. Anul trecut am plecat în Moldova, am mers la Sighișoara. Am avut niște probleme cu un genunchi și a trebuit să stau o perioada liniștită, dar acum am reînceput să umplu (râde).
„Pe plan personal, cea mai mare realizare a fost că m-am căsătorit cu Puică”
Care este cea mai mare realizare a dumneavoastră în acești 74 de ani pe care-i împliniți azi?
Dacă ne referim la sport, cea mai mare realizate a fost medalia olimpică, visul oricărui sportiv. De aia muncești și te sacrifici. Pe plan personal, cea mai mare realizare a fost că m-am căsătorit cu Puică. Am spus și repet, l-am iubit enorm, pentru mine a fost tot: soț, tată, mamă, prieten, antrenor.
Maricica Puică face bilanțul la 74 de ani: „Dacă mă uit în urmă, mă indispun, îmi dau seama că au trecut foarte mulți ani”
Cum era marea campioană mondială Maricica Puică la 20 de ani și cum este cea de acum? Ce ați câștigat și ce simțiți că ați pierdut?
Atunci existau emoțiile sportive, acum sunt cele legate de vârstă, când stai și îți analizezi viața. A fost grea, a fost frumoasă și am fost mereu alături de soțul meu. La 20 de ani ești tânără, în floarea vârstei și, dacă mă uit în urmă, mă indispun pentru că-mi dau seama că au trecut foarte mulți ani. Nu ai ce să faci, asta-i viața. Eu nu mă dau pe vârsta mea, nu stau locului.
„M-am bucurat enorm că am fost recunoscută și apreciată în întreaga lume”
Care a fost cel mai frumos moment din viața dumneavoastră?
Dacă mă refer la sport, anul 1986 a fost cel mai frumos. În 1984 a ieșit o casetă, „16 zile de glorii” se numea, iar în acest film sunt și eu. Nu știu de unde până unde am ajuns în film, dar caseta conține 7 campioni al lumii din toate sporturile. Premiera a fost la NY, a fost ceva deosebit.
În 1986 am fost declarată cea mai bună sportivă mondială. Eu și Ben Johnson. Am fost invitați la Prințul de Monaco, ne-au luat cu elicopterul. M-am bucurat enorm că am fost recunoscută și apreciată în întreaga lume.
Maricica Puică vorbește despre cel mai greu moment: „Pentru mine a fost o lovitură foarte puternică, aveam 38 de ani”
Dar cel mai greu, mai dificil?
Cel mai greu a fost la Olimpiada din 1988. În ’87, după 23 de ani de sport fără pauză, mușchii s-au resimțit. În ’83 am făcut smulgere de ligament la piciorul stâng, jucam baschet cu colegele. A trebuit să fac pauză. În ’88, la Olimpiadă, iar m-am accidentat. Speram să câștig, să iau o medalie, dar nu am ajuns în finală. Pentru mine a fost o lovitură foarte puternică, aveam 38 de ani. Nu m-am lăsat, am făcut o pauză o lună și m-am reapucat. A trebuit, însă, să mă retrag. Au fost niște lovituri foarte puternice, dar m-am gândit că mai bine rămân sănătoasă.
Care este cea mai importantă calitate a dumneavoastră și cel mai mare defect?
Defect este că mă deranjează atunci când oamenii se iau de cei necăjiți și atunci intervin și mă cert cu oamenii răutăcioși. Mă bag mereu când este vorba de oameni sau de animale. Iar despre calități e bine să vorbescă alții, nu eu.
Ce simțiți că nu ați face niciodată în viața dumneavoastră?
Nu mi-aș bate niciodată joc de oameni. Cea mai mare durere a mea este atunci când văd un om care nu are ce mânca.
Maricica Puică recunoaște: „Fără compromisuri viața te duce în alte direcții”
Ați făcut compromisuri în viață? Care credeți că a fost cel mai greu?
Compromisuri nu ai cum să nu faci. Fără compromisuri viața te duce în alte direcții. Am făcut destule și de multe ori te bucuri sau te doare sufletul. Așa este viața, cine spune că nu a făcut compromisuri, minte.
„Dacă nu eram cu Puică pe care să-l iubesc atât de mult, eu nu stăteam la lot și n-aș fi făcut performanță”
Ați participat la numeroase concursuri, olimpiade, multă emoție, stres și muncă. Cum reușeați să va regășiți echilibrul după o perioadă foarte grea?
În primul rând Puică a fost cu mine peste tot. Eram mereu unul cu altul și ne ajutam. Au existat oameni care ne-au pus piedici, dacă nu erai sportivul lui te tăia de pe listă. Când îi spuneam lui Puică că nu mai rezist, el mă ridica și când spunea el că nu mai vrea, îl ridicam eu. Eu am avut noroc pentru că, dacă nu eram cu Puică pe care să-l iubesc atât de mult, eu nu stăteam la lot și n-aș fi făcut performanță. Puică era singurul om din sport în care aveam încredere totală.
Dacă aţi fi la începutul carierei există vreo greșeală pe care nu ați mai repeta-o?
Nu, dar singurul lucru care mi-ar fi plăcut ar fi fost să am mintea de acum. Să nu stau să mă umilească nimeni. Pe vremea mea nu aveai voie să comentezi, să răspunzi. În ziua de azi nu mai merge să facă cineva ce ne-au făcut nouă niște oameni.
Ați locuit și ați antrenat mult timp în Spania. De ce nu ați rămas acolo? Mulți sportivi și-au schimbat țara.
Pentru că nu a vrut Puică și nici eu, într-un final. În România avem toate rudele, prietenii, vorbim despre ce-am făcut acum 50, 60 de ani. În Spania am fi vorbit numai despre ultimii doi ani. Ne-am întors, eu am luat-o pe Violeta Beclea s-o antrenez și el s-a oprit, era prea obosit și stresat.