Camila Cabello a recunoscut la postul de radio BBC Radio 1 că a plecat de la Palatul Kensington cu un „suvenir”. Iar ducii de Cambridge au aflat de fapta artistei.
Camila i-a cunoscut pe Prințul William și soția acestuia, Kate, înaintea decernării premiilor Teen Hero. Însă cântăreața aproape că a intrat în probleme.
După ce a fost provocată de realizatorul BBC Radio 1 Greg James, Camila Cabello a furat un stilou de la Palat, ca amintire a acelei zile și l-a ascuns în geanta mamei sale.
Apoi, Greg a spus angajaților de la Palat ce a făcut cântăreața, dar cumva aceasta a reușit să își păstreze suvenirul.
Cei doi au spus această poveste în timpul unei ediții a emisiunii a lui Greg James, iar Camila le-a cerut scuze ducilor de Cambdirge, potrivit The Mirror.
Și se pare că William și Kate au auzit show-ul, întrucât au răspuns printr-un emoji ce reprezintă doi ochi, pe Twitter.
„Data trecută când te-am văzut eram la Palat”, a spus Greg.
„Te rog, nu spune ceea ce eu și mama mea am făcut”, a replicat Camila.
Ignorându-i rugămintea, realizatorul a continuat: „Nu am spus această poveste deloc pentru că m-ai rugat. Ne aflam în Palatul Kensington pentru premiile Teen Hero. Eram pe punctul de a-i întâlni pe William și Kate, și am spus: „trebuie să furi ceva, fură acel stilou”.
„Iar eu am întrebat: mă provoci?”, a continuat artista.
„Nu poți să nu răspunzi la o provocare. Dacă e ceva ce am învățat în viața mea este asta, așa că am făcut-o. Și apoi tu ai spus unui om de la Palat, ”a furat un stilou”, iar eu eram, Od, Dumnezeule!. Și l-am pus în geanta mamei mele, iar tot spunea că trebuie să îl înapoiem. Iar eu nu voiam pentru că m-ai provocat și a trebuit să îl iau. Încă îl mai am”, a povestit Cabello.
„Îmi pare rău William, îmi pare rău Kate”, a încheiat cântăreața.
Sursă foto: Shutterstock