Cadoul inedit primit de Carmen Rădulescu la aniversarea celor 60 de ani: „Am profitat”

.

Carmen Rădulescu a împlinit pe 29 ianuarie 60 de ani. Artista a marcat astfel un dublu eveniment, pentru că în aceeași zi și fiului își sărbătorea ziua de naștere. Sorin Paraschiv e pilot, la fel ca și tată său, cu care vedeta a avut o căsnicie cu multe probleme până la divorț.

Artista a primit la aniversare o vacanță în Egipt, așa că nu a stat prea mult pe gânduri, și-a făcut bagajele și a plecat.

Carmen Rădulescu a împlinit 60 de ani și a petrecut în Egipt

„60?! Nu prea îi simt, dar îi primesc cu bucurie. Nu am reușit să vă mulțumesc fiecăruia în parte pentru gândurile bune de ziua fiului meu și a mea. A fost o avalanșă de mesaje frumoase. Acum vă spun și motivul din cauza căruia nu am reușit să le citesc pe toate. Chiar de ziua mea am primit cadou de la bunii mei prieteni de-o viață o excursie în Egipt (Cairo) și într-o zi a trebuit să pregătesc băgăjelul și toate cele necesare”, a mărturisit Carmen Rădulescu, pe o rețea de socializare.

„Am făcut și o escală la Milano de câteva ore bune, așa că am profitat, am vizitat, am fotografiat”

Înainte să ajungă să admire frumusețile din Egipt, artista a petrecut câteva ore în Italia, la Milano, acolo unde avionul a făcut escală. „Iată-mă în Cairo. Am ajuns cu bine. Am făcut și o escală la Milano de câteva ore bune, așa că am profitat, am vizitat, am fotografiat. Mulțumesc mult pentru prietenia voastră sinceră, mulțumesc mult pentru această excursie, mulțumesc mult Doamne pentru tot! Vă îmbrățișez cu sufletul și inima”, a mai spus Carmen Rădulescu.

Artista a avut un mesaj de suflet și pentru fiul său, la care e întotdeauna cu gândul. Sorin e căsătorit și e la rândul lui tată. „La mulți ani sănătoși și binecuvântați, puiul meu frumos! Ani buni și armonioși, fericiți și împliniți, să îți fie viața plină de bucurii și de frumos!”, i-a urat vedeta.

Citeşte și: Radu Ille, povestea neștiută din spatele zâmbetului: „Încerc să rămân normal în lumea asta atât de frumoasă, dar tare păcătoasă“/ Exclusiv

Citeşte și: Cum arată astăzi divele anilor ’70-80, Angela Similea, Corina Chiriac, Stela Enache. Dramele care le-au marcat destinul

Citeşte și: Andreea Bălan se prezintă „Cornea” în deplasările cu iubitul ei. Artista îi poartă cu mândrie numele în actele personale

Citeşte și: Dana Budeanu, apariție de senzație la „sărbătoarea” fermierilor. Accesoriul cu care a atras atenția

Carmen Rădulescu, un mariaj de coșmar

Carmen Rădulescu l-a întâlnit la câțiva ani după despărțirea de Șerban Georgescu pe fiul dirijorului Paraschiv Oprea și a avut convingerea că și-a întâlnit marea dragoste. Artista a recunoscut, după despărțirea de cel pe care l-a considerat sufletului ei pereche, că 11 ani a trăit într-un coșmar.

„Socrii mi-au închis cumva toate porţile pe care eu le deschisesem. Mult timp m-am întrebat de ce nu mă mai cheamă nimeni nicăieri. Voiau să mă ţină acasă, să fac sarmale, mămăligă şi să cresc copilul. Mă uitam la multe dintre colegele din generaţia mea care au putut să le împace pe toate, şi copiii, şi soţul şi profesia. Şi mă întrebam de ce eu nu pot. Nu doresc niciunei fete care să căsătoreşte să treacă prin ce am trecut eu şi să aibă o astfel de soacră. Nu-mi reproşez nimic, am făcut tot ce era omeneşte posibil să mă placă”, spunea Carmen Rădulescu, la Antena Stars.

„La divorţ m-au întrebat în instanţă cu ce cresc copilul, am vrut când eram căsătorită să mă angajez, dar nu m-a lăsat”

Divorțul i-a adus liniștea, dar relația cu fiul său a avut de suferit. La un moment dat, artista nici nu mai reușea să îl vadă pe Sorin. „La divorţ m-au întrebat în instanţă cu ce cresc copilul, am vrut când eram căsătorită să mă angajez, dar nu m-a lăsat. La divorţ m-au întrebat cu ce îl întreţin, automat copilul s-a dus la tată. Am trecut şi peste asta, am suferit ca orice mamă. La un moment da nici nu voiau să mă lase să îi fiu aproape”, povestea Carmen Rădulescu.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton