Bubu Cernea și Elena Mogîldea s-au căsătorit civil ieri, 9 iunie, în cadrul unui eveniment intim, la care au participat familia și prietenii apropiați.
Fiul Crinei Mardare și aleasa lui au organizat un eveniment intim, într-o locație superbă, în mijlocul naturii, și au avut alături atât familia, cât și prietenii apropiați.
Printre invitați s-au numărat mai multe vedete, cum ar fi Cristina Ciobănașu, Oana Moșneagu și Vlad Gherman, Irina Rimes, Alina Eremia.
Pe rețelele de socializare, Bubu Cernea a publicat un mesaj de mulțumire pentru cei care au fost prezenți la cununia civilă și la petrecere.
M-am căsătorit ieri cu cea mai bună și frumoasă fată din întreaga lume. Te iubesc până la capătul galaxiei și înapoi. Mulțumim enorm tuturor prietenilor noștri care au venit și au petrecut alături de noi aseară! a scris artistul.
Fiul Crinei Mardare și aleasa lui au organizat un eveniment intim, într-o locație superbă, în mijlocul naturii, și au avut alături atât familia, cât și prietenii apropiați.