Bruce Willis, diagnosticat cu demență: „Nu există tratament pentru această boală”

.

Bruce Willis a fost diagnosticat cu demență, la un an după ce s-a retras din actorie pentru că suferă de afazie.

Familia celebrului actor în vârstă de 67 de ani a anunțat că medicii au descoperit că Willis are demență fronto-temporală.

Bruce Willis, diagnosticat cu demență

Într-un comunicat de presă publicat joi pe rețelele de socializare, familia lui Bruce Willis a anunțat că starea starului de la Hollywood s-a deteriorat.

Deși spun că noul diagnostic este „dureros”, „este reconfortant să avem în sfârșit un diagnostic clar”.

„Familia noastră a vrut să înceapă prin a-și exprima recunoștința pentru susținerea, dovezile de iubire și minunatele povești pe care le-am primit de când am anunțat primul diagnostic al lui Bruce. De aceea am vrut să vă oferim noi informații despre starea iubitului nostru soț, tată și prieten, întrucât acum știm cu ce se confruntă”, a scris familia lui Willis pe Instagram, unde a fost postată și o fotografie cu actorul, la plajă.

„De când am anunțat diagnosticul de afazie al lui Bruce, în primăvara anului 2022, boala lui a progresat și acum avem un diagnostic mai specific: demență fronto-temporală, cunoscută ca FTD. Din păcate, provocările referitoare la comunicare sunt doar un simptom al bolii cu care Bruce se luptă. Deși este dureros, este reconfortant să avem în sfârșit un diagnostic clar”, se mai arată în mesajul familiei lui Willis.

Citește și: Bruce Willis și-a modificat testamentul. Ce se va întâmpla cu averea actorului

Citește și: Rumer Willis, fiica lui Bruce Willis, este însărcinată. Primele declarații ale lui Demi Moore

Familia actorului ridică un semnal de alarmă asupra demenței

În declarația completă a familiei lui Bruce Willis, postată pe site-ul Asociației pentru Degenerare Frontotemporală, se mai arată: „Bruce întotdeauna a crezut că își poate folosi vocea pentru a-i ajuta pe ceilalți și pentru tragerea unui semnal de alarmă asupra problemelor importante atât în mod public, cât și privat”.

„Știm în inimile noastre că – dacă ar putea – ar vrea să răspundă prin atragerea atenției și prin conectarea cu cei care de asemenea se confruntă cu această boală”, au mai scris femeile din viața lui Bruce Willis în declarație.

Comunicatul a fost semnat de fiecare membru al familiei actorului: Emma, soția actorului, Demi Moore, fosta soție, și fiicele sale, Rumer (34 ani), Scout (31 ani), Tallulah (29 ani), Mabel (10 ani) și Evelyn (8 ani).

Citește și: 5 vedete care au primit diagnostice grave în 2022. Bruce Willis și Celine Dion, printre ele

Citește și: Bruce Willis, transformat total la 67 de ani. Cum arată actorul după ce a anunțat că suferă de afazie

Ce este demența fronto-temporală de care suferă Bruce Willis

FTD afectează lobii creierului din spatele frunții, parte a creierului care se ocupă comportament, rezolvarea problemelor, planificare și emoții.

Printre simptome se află schimbările de personalitate. Comportamentul obsesiv și dificultățile de vorbire.

„FTD este o boală crudă de care mulți dintre noi nu au auzit și care poate lovi pe oricine. Pentru oamenii sub 60 de ani, FTD este cea mai comună formă de demență și pentru că diagnosticarea poate dura ani, această afecțiune este mult mai prevalentă decât știm”, a anunțat familia lui Bruce Willis.

„Astăzi nu există tratament pentru această boală, o realitate pe care sperăm să o putem schimba în următorii ani. În timp ce condiția lui Bruce avansează, sperăm ca atenția presei să se concentreze asupra conștientizării acestei boli care necesită mai multă cercetare”, se mai arată în declarația soției și fiicelor actorului.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Bruce Willis

Sursă foto: Profimedia

Ultima modificare februarie 17, 2023 10:06 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale