Bruce Lee ar fi împlinit 82 de ani pe 27 noiembrie. Unii l-au considerat un idol, în timp ce alții l-au văzut ca pe o personalitate complexă, a cărui filozofie de viaţă strălucea datorită unor principii revoluţionare la vremea aceea. Nu ştim dacă Bruce Lee ţi-a marcat în vreun fel existența, însă un lucru e cert, cel care era numit Dragonul Roșu a fost un superstar al vremurilor sale. Un superman care a trecut cu uşurinţă peste greutăţile vieţii, devenind totodată primul actor chinez de renume mondial, într-o perioadă în care China se confrunta cu comunismul.
Actorul a fost căsătorit cu Linda Lee Cadwell și au avut împreună 2 copii, iar pe 27 noiembrie ar fi împlinit 82 de ani. Fosta soţie a actorului Bruce Lee, Linda Lee Cadwell, s-a născut pe 21 martie 1945, în Everett, Washington, SUA. În perioada liceului l-a întâlnit pe Bruce Lee, care, pe atunci, era student și făcea pentru elevi demonstraţii de Kung Fu. În facultate, Linda i-a fost studentă si s-a instruit ea însăşi în arte marţiale. Cei doi s-au căsătorit în 1964 şi au avut 2 copii, Shannon Lee şi Brandon Lee.
Linda Lee Cadwell, văduva lui Bruce Lee, s-a recăsătorit
Astăzi, Linda Lee Cadwell, în vârstă de 77 de ani locuieşte în Ohio alături de actualul său soţ, Bruce Cadwell. Aceasta are apariţii sporadice la televizor şi a preferat o viaţă retrasă în care să predea artele marţiale. Imediat după moartea regretatului actor, Linda Lee a scris o carte despre cei 9 ani de relație.
Cum îi duce Shannon Lee numele mai departe tatălui său
Shannon Lee, în vârstă de 53 de ani, este fata celebrului actor. Ea este singurul copil care îi poate duce numele mai departe expertului în arte marțiale, după ce Brandon Lee, celălalt copil al atletului, a murit în 1993 pe platourile de filmare.
Shannon Lee l-a iubit atât de mult pe tatăl ei încât și-a dorit să facă și ea carieră în artele marțiale, dar și în cinematografie. În prezent, Shannon Lee predă acest sport celor care își doresc să facă performanță în acest domeniu. Aceasta a scris și o carte ”Be Water, My Friend: The True Teachings of Bruce Lee”, care cuprinde scrierile şi filosofiile maestrului. Totodată a dat viaţă unui scenariu de televiziune pe care tatăl său încercase odată să-l realizeze când era în viaţă.
Anul trecut, fiica regretatului actor a intrat în polemică cu producătorul Quentin Tarantino, după ce acesta a avut un comentariu răutacios la adresa lui Bruce Lee în cadrul unui interviu.
În anul 2002, Shannon şi mama ei, Linda Lee Cadwell au înfiinţat „Fundaţia Bruce Lee pentru a le împărtăşi fanilor din filosofiile lui Bruce Lee.
Ce s-a întâmplat cu fiul actorului
Brandon Lee a călcat pe urmele tatălui și a început să joace în filme de acțiune la Hong Kong, precum ”Legacy of Rage” ori ”Lase Mission”. A jucat apoi în filme la Hollywood. Pe 31 martie 1993, Brandon joacă în filmul ”Corbul”, unde personajul pe care-l interpretează este împușcat și ucis de către hoți. Arma care ar fi trebuit să fie încărcată cu gloanțe oarbe avea de fapt un glonț cât se poate de real. Deși medicii de aici s-au luptat, șase ore, să-l țină în viață, a fost declarat decedat pe 31 martie 1993. la vârsta de 28 de ani, conform flickeringmyth.com.
O nouă ipoteză privind moartea actorului. De ce a murit Bruce Lee
După mai bine de 50 de ani s-a aflat cauza morții actorului. Medicii cred că au descoperit de ce creierul lui Bruce Lee era inflamat înainte să moară. Legenda de Kung Fu a murit în vara anului 1973, în timp ce se afla în Hong Kong. O autopsie la acea vreme a arătat că Bruce murise din cauza unor inflamații ale creierului, pe care medicii au pus-o pe seama administrării unui analgezic, scrie Los Angeles Times. Acum, medicii susțin ar fi murit din cauză că a băut prea multă apă.