Britney Spears, pentru prima dată pe covorul roșu alături de iubitul ei

.

Britney Spears, în vârstă de 37 de ani, a apărut pentru prima dată pe covorul roșu la brațul iubitului ei, Sam Asghari (25 ani). Cei doi au participat la premiera filmului „Once Upon a Time in Hollywood” din Los Angeles.

Deși formează un cuplu din anul 2016, Britney Spears și mai tânărul ei iubit nu au apărut niciodată împreună pe covorul roșu. Au decis totuși, că este timpul să își facă debutul la premiera celui mai așteptat film al anului, „Once Upon a Time in Hollywood”.

Cântăreața a purtat la acest eveniment o rochie scurtă, mulată, pe un umăr, pe care a accesorizat-o cu o pereche de sandale negre. Părul și l-a prins la spate, într-o coadă lejeră și a ales un machiaj natural.

Britney și Sam

Pe de altă parte, Sam a fost extrem de elegant, optând pentru un costum alb, cămașă albă și cravată neagră.

Britney Spears și San Asghari s-au cunoscut în anul 2016, la filmările unui videoclip al artistei și la scurt timp au format un cuplu.

Anul trecut au apărut mai multe zvonuri privind logodna lor, după ce cântăreața a apărut cu un inel mare pe deget.

Britney Spears și Sam Asghari

Artista a mai fost căsătorită în trecut cu Kevin Federline, cu care are doi copii: Sean, în vârstă de 13 ani, și Jayden, de 12 ani. Ambii băieți se află în custodia tatălui lor încă din 2008. Divorțul a fost cu scandal, iar faptul că a pierdut custodia copiilor, a afectat-o foarte mult pe Britney Spears. Având o copilărie și o adolescență petrecute în fața publicului, ea a devenit dependentă de droguri, iar problemele psihice au dus la mai multe internări la psihiatrie. În aceste condiții, părinții ei, divorțați la rândul lor, au început să se judece pentru a intra în posesia averii lui Britney.

Sursă foto: Northfoto, Hepta

Ultima modificare iulie 24, 2019 2:50 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale