Cel mai mediatizat cuplu de la Hollywood dă în judecată tabloidul britanic din cauza publicării unor informaţii neveridice privind relaţia lor, informaţii care, spune Keith Schilling…
… avocatul celor doi, le-a periclitat imaginea.
Pe 24 ianuarie 2010, în paginile publicaţiei „News of the World” se făceau dezvăluiri incediare cu privire la separarea oficială dintre Angelina şi Brad.
În cel mai scurt timp, vestea că Brangelina a ajuns în faţa unui avocat pentru a stabili modul în care îşi vor împărţi averea estimată la 370 milioane de dolari şi custodia celor şase copii, s-a răspândit în întreaga lume.
Deranjaţi de publicarea materialului, dar şi de faptul că, în ciuda dezminţirilor şi a solicitării de retractare a informaţiilor, conducerea tabloidului nu a avut nicio reacţie, Jolie şi Pitt au apelat la un birou de avocatură din Marea Britanie pentru a duce cazul în faţa Curţii Supreme din Londra.
Pe lângă apariţiile în public din ultima perioadă, cea mai recentă, la Super Bowl, demersul celor două vedete vine să întărească şi mai mult neveridicitatea zvonurile privind finalul relaţiei lor.