Brad Pitt a vorbit într-un interviu pentru GQ Magazine despre schimbările radicale din viața sa după divorțul de Angelina Jolie. Starul de la Hollywood a anunțat și că plănuiește să renunțe la actorie.
Brad Pitt, în vârstă de 58 de ani, a vorbit despre modul în care viața lui s-a schimbat după divorțul tumultos de Angelina Jolie, femeia cu care a trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de 12 ani și cu care are șase copii.
Cei doi s-au căsătorit în Franța în 2014, iar actrița a depus actele de divorț în 2016. Aceasta l-a acuzat pe Pitt de violență în familie și de consum de substanțe. Divorțul s-a pronunțat în 2019, dar cei doi au continuat să aibă dispute aprinse din cauza bunurilor comune și a custodiei copiilor.
Citește și: Gabriela Cristea și Tavi Clonda au propria piscină cu apă sărată. Cât i-a costat proiectul
Povestea lui David Popovici, primul dublu campion mondial al natației românești
Soția lui Jorge, siluetă impecabilă în bikini la aproape 50 de ani
Brad Pitt, decizii radicale după divorțul de Angelina Jolie: „Cred că inima fiecăruia dintre noi este frântă”
După separarea de Angelina Jolie, Brad Pitt a luat câteva decizii care i-au schimbat viața. Actorul, care a trecut printr-o perioadă dificilă, a renunțat la alcool și la fumat cu ajutorul terapiei de grup, la care a participat timp de 18 luni. Pentru a nu fi tentat să fumeze, acesta a ales să folosească gumă de mestecat cu gust de nicotină.
De asemenea, celebrul actor a început un proces terapeutic de vindecare a traumelor și echilibrare emoțională.
Cred că inima fiecăruia dintre noi este frântă, într-un fel. Dintotdeauna m-am simțit singur, încă din copilărie. Recent am descoperit căldura familiei și prietenilor. Atunci când ai puterea să porți în sufletul tău atât bucurii, cât și dureri, poți spune că ești matur și că te-ai dezvoltat, a declarat Brad Pitt.
Brad Pitt vrea să renunțe la cariera de actor
Totodată, Brad Pitt își pregătește retragerea din actorie, după o carieră de 30 de ani, plină de roluri în producții prestigioase și nominalizări la cele mai importante premii din industrie. Acesta a mărturisit că se concentrează pe o nouă etapă a vieții sale profesionale, cea de producător de film.
Mă consider a fi la final de carieră. Acesta este ultimul semestru sau trimestru. Ce o să fie secțiunea asta? Cum vreau să o croiesc?, a declarat Brad Pitt pentru sursa menționată.
Sursă foto: Profimedia
Ultima modificare iunie 23, 2022 3:00 pm